Italia: Românii din Vibo Valentia vor avea secție de votare la alegerile parlamentare din 5 și 6 decembrie

Consulul României la Bari, Lucreția Tănase, s-a deplasat joi, 15 octombrie, la Palazzo Luigi Razza, actualul sediu al Primăriei din Vibo Valentia (Calabria), unde s-a întâlnit cu viceprimarul Domenico Primerano în cadrul unei vizite oficiale care a avut ca teme de discuție integrarea comunității românești, posibilitatea de îmbunătățire a relațiilor comerciale la nivel local și internațional între companiile românești și italiene, precum și organizarea procesului de votare în cadrul alegerilor din decembrie.

Vizita a avut loc în cadrul general al relațiilor excelente dintre Italia și România, menționează calabria7.it.

Viceprimarul Domenico Primerano și-a exprimat satisfacția pentru buna integrare a populației române pe întreg teritoriul provinciei Vibo Valentia și a de asemenea, dorința de disponibilitate maximă pentru o mai bună colaborare în vederea dezvoltării relațiilor comerciale între companiile românești și italiene. Interesant, a subliniat viceprimarul, ar fi schimbul turistic și cultural, dar și schimbul de bune practici, în special prin exploatarea proiectelor europene.

Consulul României a mulțumit administrației municipale și întregii comunități pentru ospitalitate, declarându-și disponibilitatea de a îmbunătăți relațiile comerciale și de a dezvolta noi relații atât la nivel local, cât și internațional.

Reuniunea s-a concentrat apoi pe alegerile din România care au loc în diaspora pe 5 și 6 decembrie. Viceprimarul a asigurat colaborarea maximă a autorităților administrative italiene și înființarea unei secții de votare la Vibo Valentia, pentru a permite alegătorilor români să își exprime votul, ținând cont bineînțeles de măsurile impuse în contextul pandemiei de Covid-19.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La data de 31 decembrie 2019, în Vibo Valentia erau înregistrați oficial un număr de 2.621 de români, iar în toată regiunea Calabria trăiau 35.067  de conaționali.