Italia: S-a dat sentința în cazul celor doi păstori români uciși pe câmp, lângă Torino

Marți, 26 martie, a fost pronunțată de Tribunalul din Ivrea sentința împotriva celor patru italieni care, în octombrie 2017, au ucis cu sânge rece doi tineri păstori români la Castelrosso (Chivasso), lângă Torino. Judecătorul a emis o sentință de 30 de ani fiecare.

O sentință care vine după o procedură penală în care a fost analizată cu atenție implicarea celor patru persoane care au fost arestate de poliția din Chivasso în legătură cu acuzațiile de crimă premeditată, ascundere și posesie de arme de foc.

Procurorul general Giuseppe Drammis a cerut judecătorului Marianna Tiseo sancțiuni exemplare pentru cei patru inculpați. Pentru Pietro Bergero a cerut închisoare pe viață, 20 de ani pentru frații Romano și Daniele și 30 de ani pentru inculpatul Bianciotto. Judecătorul a emis însă o sentință de 30 de ani pentru fiecare dintre cei patru asasini.

Cei doi români lucrau ca păstori și aveau în grijă peste 500 de oi care aparțineau unui fermier din zona Chivasso

Incendiați, fugăriți pe câmp în miez de noapte, bătuți cu o cruzime inumană, așa și-au găsit
sfârșitul pe 24 octombrie 2017, doi tineri păstori români, Doru Costantin Olaru, în vârstă de 28 ani și Costel Cornel Calinciuc, de 38 ani, la Chivasso, în apropiere de Torino. Agresiunea a fost pusă la cale și dusă la bun sfârșit de un grup de patru bărbați italieni, Piero Bergero, 31 ani, împreună cu frații săi, Romano și Daniele, de 33 și respectiv 25 de ani, alături de Alex Bianciotto, 29 de ani.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Asasinii au dat foc rulotei unde dormeau românii în jurul orei 2:00 noaptea și l-au omorât cu bestialitate pe Doru Constantin Olaru în mijlocul turmei de oi. Pe Costel Calinciuc l-au ucis pe câmp, la circa 500 de metri distanță de Doru Olaru. Ambii bărbați români și-au găsit sfâșitul sub lovituri violente aplicate cu bastoane la nivelul capului, lovituri care le-au zdrobit craniile.

În partea de sus a imagini păstorii români: Doru Constantin Olaru și Coste Cornel Calinciuc În partea de jos: Petro, Romano și Daniele Bergero, alături de Alex Bianciotto
Distribuie acest articol