Italia: Și-a bătut concubina până a crezut-o moartă, apoi a dat foc apartamentului. Român căutat de poliție

Un bărbat de origine română în vârstă de 59 de ani din Carpendolo (Lombardia) este căutat de poliția italiană după ce a și-a bătut crunt concubina de naționalitate ucraineană, după care a dat foc la apartament crezând că femeia a murit. Românul este acuzat de tentativă de omor și este dat în urmărire de autoritățile din Italia.

Fapta s-a petrecut în noaptea dintre vineri și sâmbătă, când bărbatul a încercat să-și ucidă iubita ucraineană în vârstă de 33 de ani. După ce a dat foc apartamentului, situat pe via 2 Giugno din cartierul Fusetto, pentru a distruge eventualele probe împotriva sa, a fugit și în prezent este de negăsit.

Interior din apartamentul incendiat. Foto: Brescia Oggi

Din fericire, vecinii au dat imediat alarma salvând-o pe femeie înainte să fie prea târziu. Flăcările au fost stinse, iar pericolul ca incendiul să se întindă în restul clădirii a fost eliminat. Femeia a fost găsită întinsă pe podea, în stare de semi-inconștiență din cauza loviturilor primite. „M-a lovit cu pumnii și picioarele”, a spus mai târziu carabinierilor din Carpenedolo. A fost transportată de urgență la Spitalul Civil din Brescia unde medicii au declarat că va avea nevoie de aproximativ 30 de zile pentru a se reface după bătaia primită de la concubinul său.

Focul a distrus doar o parte a apartamentului care a fost pus sub sechestru de carabinierii italieni. Bărbatul român este căutat în toată Italia, dar autoritățile nu exclud faptul că este posibil să fi părăsit deja această țară.

Apartamentul în care a avut loc agresiunea. Foto: Giornale di Brescia

Conform Giornale di Brescia, vecinii celor doi au declarat că nu este pentru prima oară când au avut loc violențe în casa bărbatului român: „Și în luna aprilie s-a întâmplat ceva asemănător – a mărturisit o vecină – am auzit strigăte de ajutor care veneau din interiorul apartamentului. Soțul meu a urcat la etajul respectiv să vadă ce se întâmplă și a găsit o tânără îngrozită, în stare de șoc. A chemat carabinierii, dar din câte știu eu nu s-a mai făcut nimic, pentru că nimeni nu a depus vreo plângere.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Locuiește aici cam de șapte ani – a declarat o altă vecină făcând referire la bărbatul român – niciodată nu am avut probleme cu el. În ultimul timp schimba cam des femeile pe care le aducea acasă”, precizează femeia.

„În jur de miezul nopții am auzit câteva zgomote ciudate – a spus o pereche care locuiește împreună cu cei doi fii în blocul unde a avut loc agresiunea – dar nu am dat prea mare importanță. La un moment dat însă a început să cadă tencuiala de pe tavan, am sărit speriați din pat și am ieșit afară. Din fericire focul nu s-a extins, suntem toți bine, numai că va trebui să dormim pentru ceva timp în sufragerie pentru că în dormitor nu va fi posibil. Suntem în viață și asta este cel mai important!”

Distribuie acest articol