Italia: Un șofer moldovean a încercat să dea șpagă la carabinieri. Avea un certificat COVID fals

În dimineața zilei de 27 noiembrie, un șofer moldovean în vârstă de 48 de ani a fost arestat de carabinierii din Migliarino, provincia Ferrara, pentru infracțiunea de instigare la corupție după ce a încercat să-i mituiască cu bani pentru că avea un Green Pass fals.

Conform Il Messaggero, bărbatul din Republica Moldova conducea o autoutilitară plină cu bunuri de diferite tipuri. În urma controlului de rutină efectuat de carabinieri, în posesia acestuia a fost descoperit un certificat Covid (Green Pass) fals.

Fără teama unor eventuale consecințe, bărbatul a strecurat câteva bancnote în mâinile carabinierilor din Migliarino (provincia Ferrara din regiunea Emilia-Romagna) împreună cu actele sale de identitate, sperând să scape în acest fel și apoi să-și poată continua călătoria.

În acel moment, carabinierii au procedat imediat la arestarea șoferului moldovean pentru infracțiunea de instigare la corupție. Autoritatea judiciară, informată ulterior, a dispus apoi eliberarea transportatorului. La ora actuală sunt în curs de desfășurare verificări cu privire la falsificarea certificatului verde.

Este foarte probabil ca în unele țări estice să fi devenit aproape un obicei mita acordată organelor de control, fapt ce acolo nu duce la consecințe deosebite dar, în Italia, a oferi bani poliției pentru a evita controalele, înseamnă a ajunge automat să fii denunțat, dacă nu chiar arestat. De fapt, nu este prima dată când are loc o astfel de situație cu transportatorii veniți din țările est-europene, a mai precizat sursa citată.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI