Italia: Șofer român de camion, omoară două persoane și rănește alte cinci, obligat să plătească despăgubiri de un milion de euro

Compensații financiare în valoare totală de aproximativ un milion de euro vor fi plătite familiilor victimelor, răniților și companiei de autostrăzi, din asigurarea șoferului român al camionului care pe 26 martie 2017, între Albisola și Celle, pe A 10, a intrat într-un grup de muncitori de pe marginea șoselei omorând doi dintre aceștia și rănind alte cinci persoane.

Joi 31 octombrie, într-o ședință preliminară, avocatul Gian Maria Gandolfo care îl apără pe șoferul camionului, a depus chitanțele pentru plățile aferente despăgubirilor în favoarea familiilor victimelor (doi angajați ai străzii Sangiovanni, Antonio Gigliotti și Giovanni Casaburi), lucrătorilor răniți și plata pentru avarierea structurilor autostrăzii, pentru un total de aproximativ un milion de euro.

După tragicul accident, șoferul camionului, un român de 43 de ani, a fost arestat sub acuzația de omor multiplu. După plata integrală a despăgubirilor, procesul este prevăzut să se încheie cu o condamnare la doi ani de închisoare cu suspendare. Ancheta a stabilit că șoferul român nu conducea sub influența alcoolului sau a drogurilor, ar fi respectat toate normele prevăzute și nu ar fi depășit limita de viteză legală.

Acesta a pierdut controlul autovehiculului într-o curbă, la ieșirea dintr-un tunel, răsturnându-se și intrând cu TIR-ul în șantierul deschis în afara carosabilului, unde se aflau mai mulți muncitori la lucru.

Foto: La Repubblica

Bilanțul accidentului a fost unul dramatic: doi muncitori au murit pe loc, un bărbat de 44 de ani din localitatea Asti, Antonio G. și un bărbat de 54 de ani din localitatea Ovada, Giovanni C. Alți trei muncitori au fost răniți, toți trei de origine italiană: Antonio C., Claudio P. și Giambattista G. Unul dintre aceștia, nu s-a specificat care, a rămas blocat sub TIR-ul răsturnat, medicii fiind nevoiți ulterior să-i amputeze un picior din cauza rănilor grave suferite.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În accident au mai fost rănite și două persoane rezidente în localitatea Borghetto Santo Spirito, Osvaldo Entradi de 49 de ani și Orietta Noli de 48 de ani. Aceștia circulau în spatele TIR-ului, într-un automobil Opel Astra, iar Osvaldo Entradi, care se afla la volanul mașinii, a văzut toată scena dar nu a reușit să frâneze la timp.

În același punct de pe autostradă un alt TIR derapase cu o zi înainte, după care s-a izbit de un zid lateral și a luat foc.