Italia: Șoferiță româncă beată criță la volan și cu cei doi copii ai săi în mașină

O femeie română în vârstă de 44 de ani, în stare avansată de ebrietate, conducea ieri, duminică, 1 iulie, în provincia Biella, mașina în care se afla împreună cu cei doi fii ai săi, în vârstă de 14 și respectiv, 10 ani. Șoferița a fost oprită de carabinieri, mașina i-a fost sechestrată și permisul de conducere i-a fost reținut de autorități.

Era în jurul orei 19:00, când la Salussola în provincia Biella, Piemonte, a fost văzut un autoturism Mercedes deplasându-se în zig-zag de-a lungul străzii. Trecătorii au anunțat imediat telefonic carabinierii la 112, care s-au deplasat cu două patrule la fața locului dar mașina respectivă nu mai era de găsit.

A reapărut la Cerrione, câțiva kilometri depărtare, unde un alt trecător a încercat să o oprească văzând că nu are o direcție fixă de mers și a avertizat la rândul său forțele de ordine. Femeia română a fost oprită de autorități la câteva sute de metri mai departe și dusă la unitatea de carabinieri din localitatea respectivă. Supusă la examenul cu aparatul alcooltest rezultatul i-a șocat pe italieni: șoferița româncă în vârstă de 44 de ani avea o alcoolemie de 3,05 g/l. Conducea cu o alcoolemie de peste șase ori mai mare decât cea permisă!

Minorii aflați în mașină au fost încredințați unei cunoștințe a femeii, în timp ce mașina i-a fost pusă sub sechestru iar permisul de conducere i-a fost retras, informează News Biella.

Distribuie acest articol