Italia: Spectacolul de teatru „Soții” despre viața cuplului Ceaușescu, din nou pe scenă

Avându-i drept protagoniști pe actorii italieni Daniele Timpano și Elvira Frosini, după un text de David Lescot, piesa de teatru „Gli sposi” (Soții – în limba română, n.r) este povestea cuplului de dictatori români Nicolae Ceaușescu și Elena Petrescu, care au condus România pentru o perioadă de aproape 25 de ani. Premiera spectacolului a avut loc pe 9 noiembrie anul trecut, la Teatrul India de la Roma iar în zilele de vineri 26 și sâmbătă 27 ianuarie, 2019, piesa va fi pusă în scenă la Teatrul Fuori Luogo din La Spezia, în Liguria.

Prezentat în textul reprodus de cei doi actori italieni ca cel mai tiran dintre dictatorii blocului comunist din Europa de Est, Nicolae Ceaușescu împreună cu soția sa, Elena Petrescu, au semănat teroarea, foamea, cenzura și deznădejdea în rândurile poporului român, pentru a ajunge să fie executați în fața camerelor de luat vederi, sub ochii întregii lumi, în ziua de 25 decembrie 1989.

O poveste de dragoste și de politică care a marcat istoria contemporană

Piesa parcurge evenimentele care au marcat România începând din perioada interbelică până în anul 1989. Nicolae Ceaușescu și Elena Petrescu sunt la începutul piesei doi tineri îndrăgostiți și naivi, un bărbat și o femeie simpli, îndrăgostiți unul de celălalt, cu visele și ambițiile lor. Un cuplu ca mulți alții, fără calități deosebite, dar menit în mod fatal să schimbe destinul României.

Cei doi ajung să devină membri ai Partidului Comunist, apoi ascensiunea la putere îi va duce pe culmile grandomaniei și ale tiraniei. Ca totul să se termine cu evenimentele din 1989, cu discursul lui Ceaușescu și executarea cuplului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Muzica spectacolului cuprinde la început o piesă interpretată de Maria Tănase, cântec deja sugerat în textul lui David Lescot, apoi cântecul „Cuore Matto” tradus în limba română, iar la final, „Dragostea din tei”, pe care Daniele Timpano o numește „o fereastră deschisă spre viitor”.

Piesa de teatru „Gli Sposi” despre viața cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu. Foto: Franco Rabino

Timpano spune că povestea piesei de teatru „Soții” este o lectură critică, negativă și exasperată pe marginea grotescului: „Doi oameni, Nicolae Ceaușescu și Elena Petrescu, normali, mediocri, care nu ies în evidență pentru inteligență sau pricepere, dar care reușesc, în ciuda tuturor lucrurilor, să domine statul român timp de peste două decenii.”

Piesa va fi pusă în scenă în zilele de vineri 26 și sâmbătă 27 ianuarie, începând cu orele 21:15, la Teatrul Fuori Luogo din La Spezia. Rezervări se pot face la numărul de telefon (whatsapp și SMS) 375 57 14 205 și la email: prenotazioni@fuoriluogo.it.

Distribuie acest articol