Italia: Tânăr român de 15 ani și-a pierdut un braț după ce i-a explodat o petardă în mână

S-a întâmplat în localitatea Canicattì din provincia Agrigento, în apropiere de Piazza IV Novembre, lângă primărie, în seara primei zile din acest an, 1 ianuarie 2019. Acolo, un tânăr român de 15 ani și un prieten de-al său au găsit pe stradă o petardă neexplodată pe care au decis să o aprindă.

Tânărul nostru conațional, care este rezident în localitatea Naro din aceeași provincie, se pare că a aprins petarda, dar n-a apucat s-o mai arunce fiindcă i-a explodat în mână, relatează ziarul regional Giornale di Sicilia. Explozia i-a provocat adolescentului român de 15 ani răni foarte grave la ambele brațe și l-a rănit ușor și pe prietenul său.

Adolescentul român a fost găsit de personalul de pe ambulanță într-o baltă de sânge și a fost transportat de urgență la spitalul din Canicattì, dar rănile provocate de explozie la brațele sale au fost atât de grave încât a fost nevoie să fie transferat la spitalul din Palermo. Din păcate, medicii de acolo au fost nevoiți să-i amputeze un braț (și nu amândouă cum s-a anunțat inițial) din cauza rănilor suferite și au făcut tot posibilul să-i salveze celălalt braț.

Comisariatul de Poliție din Canicattì, condus de Cesare Castelli, investighează acum pentru a descoperi cum a ajuns acea petardă în stradă. Din declarațiile polițiștilor reiese că în seara zilei de ieri au fost preluate de agenți imaginile de la camerele de supraveghere din zonă pentru a înțelege mai bine dinamica incidentului.