Italia: tânăr român de 19 ani, speranță a bucătăriei italiene. Ales cel mai bun elev-bucătar din Veneto

Un tânăr român în vârstă de numai 19 ani, a fost singurul reprezentant al regiunii Veneto la campionatului italian „Cel mai bun elev bucătar”, destinat studenților instituțiilor profesionale și instituțiilor de formare care a avut loc în cadrul „Campionatului italian de bucătărie 2018” din Rimini, Italia.

Concursul, ajuns la cea de-a treia ediție, a fost promovat de către Federația italiană a bucătarilor și a desemnat câștigătorii selecției pe regiuni. Pentru regiunea Veneto, aflată în nordul Italiei, premiantul a fost Andrei Trandafir, născut în anul 1999, student italian de origine română. Andrei, pregătit de către bucătarul-instructor Gianluca Martignon, a excelat cu rețeta vegetariană preparată de el, obținând primul loc dintre aproximativ cincisprezece colegi de la diferite institute și centre de formare profesională din toată regiunea Veneto.

Andrei Trandafir, 19 ani, în centrul imaginii

„Suntem cu adevărat mândri că un student al nostru a reprezentat regiunea și a trăit o experiență ca aceasta” spune citat de Il Sole 24, Giorgio Sbrissa, administrator CEO al Enaip Veneto unde Andrei Trandafir învață bucătăria.

Distribuie acest articol