Italia: Tatăl român care și-a pierdut părinții și 2 copii în dramaticul accident rutier de ieri a fost arestat

Era ora 14:00 de vineri, 5 iunie, când în dreptul kilometrului 360 din direcția sud a autostrăzii A1 di Italia, în provincia Arezzo, s-a produs o tragedie de neimaginat pentru o familie de români compusă din mamă, tată, cei 4 copii ai lor și bunicii din partea tatălui. Doi dintre copii și bunicii lor și-au pierdut viața, în timp ce mama micuților și ceilalți doi copii au suferit răni grave și au fost transportați la spital. Tatăl copiilor, distrus de durere, era cel care se afla la volan. A scăpat nevătămat, dar a fost condus apoi la secția de poliție și pus sub arest.

Locul unde a avut loc accidentul. Sursa foto: arezzoora.it

Potrivit ziarului local Corriere di Arezzo, familia de români intrase în Italia din Slovenia și se îndrepta spre Napoli la bordul unui autoturism Volkswagen Sharan cu 7 locuri. Anchetatorii relatează că atât martorii, cât și imaginile înregistrate de camerele video de pe autostradă indicau cum mașina condusă de tatăl român se deplasa în mod necontrolat spre dreapta și apoi a lovit partea din spate a unui TIR parcat într-o zonă de repaus de pe autostradă. Toți pasagerii din mașină au fost aruncați în exterior, pe asfalt, iar mașina a fost complet distrusă.

Un autoturism Nissan care venea din spatele mașinii Volkswagen s-a lovit de mașina familiei de români și apoi a fost aruncat în parapetul dintre cele două sensuri de mers. În cea de-a doua mașină se aflau patru persoane care veneau din Pistoia și care au suferit diferite răni, dar niciuna nu se află în pericol de moarte.

În dreapta imaginii, mașina Nissan implicată în accident. Sursa foto: laprimapagina.it

Conaționalii noștri în schimb au suferit o tragedie de proporții imposibil de imaginat pentru mulți dintre noi. Patru copii se aflau în mașină: unul de 14 ani, două fetițe gemene de 10 ani și un bebeluș de numai 8 luni. Doi dintre ei au murit pe loc, victimele fiind bebelușul și una dintre fetițele gemene. Bunicii copiilor, care erau părinții șoferului, au decedat și ei. Erau în vârstă de circa 50 de ani. Mama și ceilalți doi copii sunt internați acum la spitalul Meyer din Firenze, unde au fost transportați cu trei elicopterele.

Tânărul tată al copiilor, în vârstă de numai 30 de ani, a scăpat nevătămat fizic din această tragedie, dar la nivel psihic a suferit răni care îi vor provoca dureri toată viața. Din primele informații oferite presei de către anchetatori reiese că la baza accidentului a stat oboseala. O stare care se putea rezolva cu numai câteva ore de odihnă. Drumul lung din România, prin Slovenia, probabil fără prea multe opriri, l-a epuizat pe bărbatul român.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Martorii spun că bărbatul era distrus psihic după accident. Umbla printre corpurile neînsuflețite ale copiilor și părinților săi și era distrus de durere. Polițiștii sosiți la fața locului l-au abordat cu calm și l-au condus la secția de poliție. Odată ajuns acolo, după ce s-a constatat dinamica accidentului, a fost pus sub arest. Acuzația este de „crimă rutieră multiplă”.