Italia: a torturat pisica fostei iubite pentru a se răzbuna că l-a părăsit, român denunțat la carabinieri

Un muncitor român din Italia în vârstă de 46 de ani, rezident în localitatea Spilimbergo din provincia Pordenone, a fost denunțat la carabinieri pentru rele tratamente aplicate unui animal după ce a maltratat o pisică, totul cu scopul de a se răzbuna pe fosta iubită.

Potrivit ziarului regional Il Friuli, bărbatul a fost părăsit de curând de iubită, a cărei naționalitate nu a fost specificată de carabinieri, iar pentru a se răzbuna pe ea, românul a decis să-i tortureze pisica. Mai exact, acesta a închis pisica într-o valiză pe care a umplut-o și cu excremente de animale și a agățat-o de poarta femeii, lăsând-o astfel o zi întreagă sub căldura soarelui. Mai mult, a lăsat și un bilețel cu un mesaj pentru femeie prin care o insulta pe aceasta.

Numai mieunatul insistent al pisicii a reușit să o salveze de la moarte, atrăgând astfel atenția unei vecine care a chemat imediat carabinierii. Militarii au eliberat pisica și i-au oferit primul ajutor, apoi au pornit în căutarea agresorului, pe care l-au identificat prin intermediul bilețelului lăsat pentru fosta iubită.

Bărbatul român a fost apoi denunțat și acum riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 luni și 18 luni sau o amendă între 5.000 și 30.000 de euro, conform art. 544 ter din Codul Penal italian.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!