Italia: Vârful celui de-al treilea val al pandemiei va fi atins în circa o săptămână

După intrarea din nou în zona roșie, începând de luni, 15 martie a,c., a opt regiuni din Italia ( Emilia Romagna, Friuli Venezia Giulia, Lazio, Lombardia, Marche, Piemont, Puglia, Veneto și Provincia Autonomă Trento) specialiștii anunță că șapte dintre acestea (cu excepția Pugliei) sunt foarte aproape de a atinge vârful celui de-al treilea val al pandemiei de coronavirus. Cu precizarea că, deși Trento a intrat în zona roșie, cazurile sunt în scădere în această provincie.

Epidemiologul Carlo La Vecchia și inginerul Alberto Gerli afirmă că vârful celui de-al treilea val de infecții va fi atins în circa o săptămână. „Apoi epidemia va scădea de la sine”, mai adaugă aceștia. Conform Corriere della Sera, se pare că imaginea de ansamblu a pandemiei, în ceea ce privește Italia, indică o scădere a noilor cazuri de infecție între 6 și 7 martie.

„Datele arată semnale de stabilitate. Este clar deja că viteza creșterii numărului de cazuri e în scădere”, spune Carlo La Vecchia, epidemiolog și profesor de statistică medicală la Universitatea de Stat din Milano.

Peste circa o săptămână, indicele R(t), care definește expansiunea epidemiei, ar trebui să scadă sub 1 (în fază de regres). Dar scenariul acesta lasă un mare semn de întrebare: ce sens mai au noile măsuri mai rigide, dacă al treilea val de Covid-19 e pe cale să se termine?

Deja de un an de zile încoace comunitatea științifică din Lombardia se raportează rezultatelor muncii inginerului Alberto Gerli, care a elaborat un model/calcul matematic pentru a putea obține previziuni asupra epidemiei ce s-a dovedit a fi extrem de eficient. De exemplu, pe 10 februarie 2021, Milano a înregistrat o medie de 400 noi cazuri pozitive pe zi. Pe 14 februarie, ziarul citat a publicat „previziunile independente” ale inginerului Gerli, care arătau o creștere semnificativă a cazurilor de infectare cu tulpini noi și că orașul va înregistra o creștere de peste 1 000 de noi cazuri pe zi până la sfârșitul lunii.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pe 25 februarie, Milano depășea pragul de 1 000 de infectări zilnice, ajungând mai apoi la peste 1 500. Credibilitatea calculelor făcute de Alberto Gerli stă în faptul că cifrele obținute sunt confirmate ulterior de datele reale, din teren, cum s-a întâmplat și în octombrie anul trecut.

Inginerul propune un mod mai simplu de a calcula R(t), prin adunarea cazurilor din ultimele două săptămâni și confruntarea acestora cu cazurile din cele 14 zile dinaintea ultimelor două săptămâni. „Un calcul care ne arată parcursul și care, odată pus împreună cu incidența cazurilor la mia de locuitori, ne spune cât de gravă este situația”, explică expertul.

Așadar, punctul forte al „indicatorului Gerli” este promptitudinea, adică ce rată de infectări va fi astăzi, în timp ce măsurătorile oficiale ajung tot timpul cu întârziere deoarece se folosesc de date cu o vechime de 10 zile.

„Momentul când este necesară intervenția este acela când indicii încep să crească. Deja știm că evoluția graficelor epidemiei durează 40 de zile, deci, dacă se vrea calcularea creșterilor trebuie acționat în primele 17 zile. Altfel, graficele își vor urma cursul normal”, mai explică inginerul pentru sursa citată.

Autoritățile italiene se așteaptă, așadar, ca numărul cazurilor de noi infecții din următoarele 7 zile să continuă să crească până la 35 000 – 40 000 de cazuri în jurul datei de 20 martie. Iar apoi vor scădea, dar nu va fi meritul „zonelor roșii”, deoarece epidemia va începe se retragă „de la sine”, așa cum a afirmat epidemiologul italian.

Distribuie acest articol