Italia: Violeta Mihaela Senchiu, un vis transformat într-un coșmar. Mesajul comunității italiene

„Adâncă durere pentru moartea tragică a Violetei Senchiu, suntem alături de cei trei copii rămași singuri.”, scriu italienii de la Info Cilento despre cazul dramatic al româncei care a fost ucisă de partenerul italian. „Acestea sunt sentimentele care, împreună cu o mare tristețe, le transmite în acest moment administrația orașului Sala Consilina, pentru cazul Violetei Mihaela Senchiu care nu numai a zdruncinat toată zona Vallo di Diano din care facem parte dar care invită la o reflecție națională.”

Gimino Chirichella, în vârstă de 48 de ani a premeditat crima. Deși erau certați, bărbatul a mers la Violeta în apartament, însă înainte a trecut pe la o benzinărie unde a umplut două canistre cu benzină, după care a mers în locuința femeii. A deschis ușa casei şi s-a dus în camera unde se afla românca noastră, a turnat benzină pe podea, apoi a dat foc, declanşând un incendiu puternic în apartament. Violeta și-a dat sufletul după câteva ore la spital în chinuri groaznice din cauza arsurilor suferite.

Referitor la soarta celor trei copii ai Violetei, cu vârste cuprinse între 10 și 2 ani, primarul localității Sala Consilina, Francesco Cavallone, a declarat: 

„Suntem cu toții îngroziți de acest episod de o gravitate extremă care a avut loc la Sala Consilina. Mă simt dator să exprim consternarea întregii noastre comunități pentru sfârșitul tragic și de neconceput al acestei femei nefericite. Gândurile noastre se îndreaptă în aceste clipe la cei trei copii ai săi pentru care vom face totul ca să le garantăm o siguranță în cadrul comunității noastre folosind toate instrumentele sociale posibile. Vom face tot ce ne stă în putință pentru acești copii.”, spune primarul Cavallone.

Violeta Mihaela Senchiu, un vis transformat într-un coșmar 

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

O viaţă mai bună, o familie fericită, un viitor promițător pentru copiii săi. Acestea au fost motivele care au împins-o acum aproximativ 9 ani în urmă pe Violeta Mihaela Senchiu să-și părăsească țara pentru a veni în Italia, povestește sursa citată. A ajuns la Sala Consilina, în provincia Salerno, cu o valiză plină de vise și speranțe, dar inițial a trebuit să se confrunte cu  multe dificultăți, binecunoscute nouă, tuturor românilor din peninsulă. Pe de o parte din cauza limbii italiene pe care nu o cunoștea, de altă parte din cauza neîncrederii pe care oamenii locului au avut-o față de o „străină.” Apoi, încetul cu încetul, Violeta a reușit să se integreaze perfect și în comunitatea românească din Sala Consilina unde trăiesc și muncesc circa 400 de români dar și în societatea italiană locală. Mai ales că Violeta o avea și pe mama sa care locuiește în apropiere.

Timp de ani de zile tânăra română a locuit într-o casă din centrul istoric al orașului, cei doi copii ai săi, Valentina și Alexandru, frecventau cursurile școlii din localitate și erau perfect integrați. Apoi, câţiva ani în urmă, Violeta l-a întâlnit pe Gimino Chirichella,  s-a îndrăgostit de cel care avea să-i pună capăt zilelor mai târziu şi s-a dus să locuiască cu el, poate cu speranța că visul ei la o viaţă mai bună era pe cale să se împlinească. Dragostea pentru acel bărbat a făcut-o să-și dorească un fiu de la el şi acel fiu a venit doi ani în urmă.

Visul Violetei prindea viață, se transforma încet, încet, în realitate dar apoi basmul, care părea să aibă un final fericit, s-a transformat într-un coşmar, cel ce inițial pentru ea părea să fie un prinţ s-a dovedit a fi de fapt un căpcăun. Ce s-a întâmplat între zidurile apartamentului în care Violeta și-a găsit sfârșitul? De ce un om, un tată a decis să întreprindă un gest atât de brutal, o crimă atât de sadică? Anchetatorii caută răspunsuri la aceste întrebări care, chiar dacă vor veni în cele din urmă, nu o vor mai întoarce niciodată pe Violeta la copiii ei.

Distribuie acest articol