Italia, devastată de vremea rea: 10 morți în Sicilia, între care 2 copii. Situație dezastruoasă în Veneto

Râurile își ies din matcă în Sicilia în urma ploilor abundente din ultimele zile. Zece morți, inclusiv doi copii cu vârste între 1 și 3 ani și un băiat de 15, au fost descoperiți într-o casă din localitatea Cavallaro în Casteldaccia în apropiere de Palermo. Victimele aparțineau a două familii care s-au reunit pentru a înfrunta împreună inundațiile provocate de revărsarea râului Milicio, informează Corriere.

Brigada de pompieri a anunţat că mama, tatăl, copiii şi bunicii au fost găsiţi înecați, sub ape. Trei persoane au fost salvate dar pentru alte 9, nu s-a mai putut face nimic. Două persoane, un bărbat și o fetiță, s-au salvat pentru că au ieșit să cumpere dulciuri. O a treia persoană a reușit să iasă din casă și a dat alarma cu telefonul mobil ținându-se de un copac atunci când casa a fost scufundată de ape. Victimele s-ar fi înecat pentru că apa a ajuns repede până în tavanul casei.

Trupul unei alte persoane a fost descoperit în oraşul Vicari, potrivit Corriere della Sera. Primarul din Casteldaccia, Giovanni Di Giacinto, a spus că descoperirea trupurilor neînsufleţite reprezintă o „uriaşă tragedie”.

Nivelul apelor din zonă a crescut rapid din cauza ploilor torenţiale din regiune, râurile Belice, Akragas și Salso au depășit limita normală. Aproximativ cincizeci de familii au fost evacuate, iar circulația trenurilor a fost suspendată în după-amiaza zilei de sâmbătă.

Școli închise la Palermo, Trapani și Agrigento, în timp ce multe localități sunt lipsite de apă potabilă din cauza vremii nefavorabile.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Și în Veneto situația este apocaliptică. Protecția civilă definește dramatice daunele cauzate de vremea nefavorabilă din Veneto. „Avem nenorociri în toată Italia, dar în această regiune situația este dramatică” spune directorul Departamentului de Protecție Civilă, Angelo Borrelli la întâlnirea cu președintele regiunii Veneto Luca Zaia. „Situația – a spus el – este una apocaliptică, străzile devastate, piloni îndoiți de vânt ca niște nuiele.”

Copacii căzuți în timpul furtunilor din ultimele zile din Veneto au umplut barajul Comelico, în Val Visdende.

Barajul Comelico

29 de persoane au murit în ultimul timp Italia în urma furtunilor, tornadelor, inundaţiilor, alunecărilor de teren şi vânturilor violente, două dintre ele au sfârșit lovite de fulgere.

Într-un mesaj publicat pe Twitter, prim-ministrul italian Giuseppe Conte a spus că merge în vizită în Sicilia, subliniind că s-a aflat constant în legătură cu oficialii cu privire la situaţia dramatică din nordul ţării.

Pentru zonele cele mai afectate, în special Liguria, Veneto și Friuli Venezia Giulia, Guvernul italian are intenția să suspende taxele și impozitele.