Italia: Vulcanul Etna a erupt din nou. Mii de turiști se aflau în jurul său

Unul dintre cei mai activi vulcani din lume, Etna, a erupt din nou sâmbătă, 27 iulie, cu mii de turiști în jurul său. Situat pe insula Sicilia din Italia, în apropiere de orașele Messina și Catania, vulcanul Etna are înălțimea de 3.340 m, fiind cel mai înalt și cel mai activ vulcan din Europa.

Un nor gros de cenușă și de materiale vulcanice au început să iasă dintr-un nou canal de erupție.

Institutul Național de Geofizică și Volcanologie, „Osservatorio Etneo”, anunță că începând de la ora 10.15, aparatele de supraveghere INGV au înregistrat emisii de gaze la baza flancului sudic al Noului Crater de Sud-Est, compatibile cu deschiderea unei noi guri de erupție.

Situația este însă sub control și turiștii își continuă în mod regulat excursiile, fiind norocoși că pot privi acest spectacol extraordinar al naturii la o distanță atât de apropiată, scrie presa italiană. Experții INGV din Catania își continuă și ei cercetările, monitorizând în același timp fenomenul care se află încă în plină evoluție.

Se estimează că vulcanul Etna erupe la fiecare 3 luni și că la fiecare aproximativ 150 de ani sunt distruse și localități. Aria de acțiune distrugătoare a vulcanului se întinde pe o suprafață de 1.250 km².

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Vulcanul Etna erupe din nou. Foto: Giuseppe Distefano
Distribuie acest articol