Italia: Peste 100 de români așteaptă în aeroport de ore întregi un avion Wizz Air. „Și-au bătut joc de noi”

ACTUALIZARE 07:00: Conform ultimelor informații primite, avionul a aterizat în jurul orei 04:00 la Sibiu, iar pasagerii au așteptat alte trei ore pentru a fi preluați de autocare și transportați la Cluj, care era destinația finală.

De precizat totuși că acest zbor nu este singurul care a avut probleme în aceste zile la Cluj, mai multe zboruri care trebuiau să sosească sau urmau să decoleze de pe aeroportul Avram Iancu din localitate suferind întârzieri până la 6 ore. Motivația pare a fi vremea nefavorabilă, ceața și într-adevăr, conform Mediafax, autoritățile au lansat un cod galben de ceață în șapte județe din țară, printre care Harghita, Cluj, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.

Cu toate acestea, unele voci sceptice spun că nu doar ceața ar fi problema, ci și proasta organizare a unor companii aeriene, precum și lipsa aeronavelor care ar trebui să acopere numărul total de călători din perioada sărbătorilor de iarnă. Lucru care de obicei s-ar întâmpla și în luna august a fiecărui an.

ACTUALIZARE 01:20: „Plecăm acum. În avion ne-au comunicat că vor încerca să aterizeze la Cluj. Dacă nu, la Sibiu. Încă nu s-a terminat aventura. Copii mici, un băiețel cu dizabilități, etc. Obosiți și nervoși toți. O experiență teribilă de lipsă de profesionalism din partea WizzAir”, ne-a transmis pe pagina Facebook Mihaela Moroșan.

ACTUALIZARE 01:00: O pasageră a zborului Wizz Air ne-a comunicat că se face îmbarcarea în avion în aceste momente. Pe site-ul Wizz Air se arată acum că zborul este programat să decoleze la ora 01:36.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

ACTUALIZARE 00:41: Zborul Wizz Air W6 3382 nu a decolat nici la ora 00:00 cum arăta la ora publicării acestui articol, iar acum pe site-ul companiei scrie că zborul va decola la ora 01:30.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Cel puțin 100 de români, mulți cu copii mici lângă ei, riscă să-și petreacă noaptea care urmează pe aeroportul Orio al Serio din Bergamo după ce zborul companiei Wizz Air care trebuia să decoleze astăzi, 19 decembrie 2019, la ora locală 16:45, are o întârziere anunțată până în acest moment de peste 7 ore.

Precizăm „până în acest moment” deoarece pe tabela din aeroport pe care se anunță decolările pasagerii au văzut de la ora la care trebuia să decoleze avionul în mod normal mai multe amânări. Inițial li s-a arătat că zborul W6 3382 va decola la ora 20:00, apoi la ora 21:00, 22:00, 23:00 și acum pe tabelă se arată ora 00:00.

«De la Wizz Air și-au bătut joc de noi, ne-au spus: „Dom’le, este ceață, nu pleacă avionul, dar o să plece, facem tot ce se poate, au plecat pasagerii cu autocarul către Sibiu și o să vină avionul de la Sibiu (probabil cursa care trebuia să plece din Cluj spre Bergamo a fost anulată, iar pasagerii au fost transportați la Sibiu pentru a fi preluați de acolo – n.r.)”. Noi am tot sunat la aeroportul din Cluj, ni s-a spus până mai devreme că la ora 19:00 era deja plecat avionul, acum a sunat din nou un alt pasager care a aflat că de fapt acum (ora 21:45, ora Italiei – n.r.) a plecat de la Cluj al doilea autocar cu restul de pasageri pentru același zbor, deci avionul nici măcar nu a decolat de la Sibiu», ne-a declarat prin telefon Valentin Costin Voinea Georgescu, unul dintre pasagerii care așteaptă de ore întregi în aeroportul din Bergamo.

«Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. Doar acum 30 de minute (în jurul orei locale 22:00) a venit o tipă de la companie care ne-a răspuns cu aer de superioritate că „Asta e!” Acum 20 de minute am aflat că nici măcar zborul de la Sibiu nu a plecat, deci nu știu dacă plecăm în noaptea asta», ne-a confirmat și Mihaela Moroșan, o altă pasageră a aceluiași zbor.

Pe site-ul companiei Wizz Air la ora locală 22:45 se arată într-adevăr că zborul în cauză va decola la ora 00:00 din Bergamo și va ateriza la ora 03:00, ora României.

Cu toate acestea, călătorii nu au primit niciun fel de asigurare sau informații concrete din partea companiei, ci doar un voucher pentru băuturi răcoritoare sau mâncare cu o valoare proporțională cu durata întârzierii.

„Ne-au dat un voucher și am putut lua și noi un sandwich și o sticlă de apă sau un suc, atât am avut dreptul și nu orice sandwich, avea doar trei feluri, din alea am putut să ne alegem”, a mai adăugat Voinea Georgescu Valentin Costin.

„Problema ar fi altfel – mai spune pasagerul citat – faceți un anunț sau ceva, poate nu mai cumpără atâția oameni bilete la această companie de doi bani. Din punctul meu de vedere cred că trebuie să facem ceva în sensul ăsta.”

Voinea Georgescu Valentin Costin trebuia să ajungă de fapt la București și luase un bilet cu escală la Cluj, ne-a mai relatat la telefon. Urma, așadar, să zboare cu compania Wizz Air până la Cluj, iar de acolo avea legătură spre capitală cu un zbor Blue Air. Din moment ce avionul din Bergamo nu a decolat nici la această oră, conaționalul nostru a pierdut astfel și avionul spre București, iar acum este constrâns să plătească din nou transportul de la Cluj spre Capitală, odată ce va ajunge în România.

Bineînțeles, așa cum stau lucrurile în acest moment dacă zborul din Bergamo decolează într-adevăr la ora 00:00 și aterizează la ora 03:00 la Cluj, pasagerul menționat mai sus, precum și mulți alți pasageri vor fi nevoiți să mai stea câteva ore și prin aeroportul din Cluj până vor găsi un mijloc de transport spre destinația finală. Compania Wizz Air între timp nu discută sub nicio formă cu clienții săi, nu îi informează și îi lasă la mila tabelei electronice din aeroport și a angajatelor arogante de la poarta de îmbarcare.

Distribuie acest articol