Culorile regiunilor italiene începând cu 6 aprilie. Nouă dintre acestea rămân în zona roșie

După ce timp de o săptămână țara întreagă s-a aflat în zona roșie, cu ocazia Paștelui catolic, Italia se întoarce la sistemul diferențiat, pe culori, în baza datelor privind răspândirea virusului. Zona galbenă este exclusă „a priori” până la 30 aprilie, în timp ce culorile regiunilor în vigoare de marți, 6 aprilie, au fost stabilite în urma monitorizării de vinerea trecută.

Se vor afla în zona roșie începând de marți, 6 aprilie, următoarele regiuni: Calabria, Campania, Emilia-Romagna, Friuli-Venezia Giulia, Lombardia, Piemont, Puglia, Toscana și Valle d’Aosta.

În zona portocalie vor fi regiunile: Abruzzo, Basilicata, Lazio, Liguria, Marche, Molise, Sardinia, Sicilia, Trentino-Alto Adige, Umbria și Veneto.

În zona portocalie se va circula liber în interiorul comunelor de rezidență, iar magazinele, frizeriile și centrele de înfrumusețare se redeschid. Barurile și restaurantele rămân închise.

Pentru cei care se întorc din străinătate:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Până la 30 aprilie, cei care se întorc dintr-o țară UE trebuie să rămână în carantină timp de 5 zile și pot ieși numai după un test covid cu rezultat negativ. Cei care se întorc dintr-o țară din afara Uniunii Europene trebuie să rămână în carantină timp de 14 zile și la fel, nu pot ieși decât după un test covid cu rezultat negativ.