Un italian a absolvit facultatea la aproape 90 de ani. „Vreau să îmi deschid o firmă de avocatură și să aplic legea”

La aproape 90 de ani, un pensionar italian din Roma a terminat Facultatea de Drept. „Vreau să îmi deschid o firmă de avocatură și să aplic legea”, a declarat el după ce a susținut examenul de licență la Universitatea Roma Tre, din via Ostiense, conform publicației La Repubblica.

Născut în anul 1933, în cartierul Trastevere din capitala italiană, Oscar Mattei a fost muncitor la General Electric până la pensionare după care a devenit un autodidact, inventator de jocuri de societate (a construit 600), colecționar și sculptor, expert micolog și paleontolog recunoscut la nivel național. Printre altele, deține cea mai mare colecție din lume de jucării vechi, din lemn, lucrate manual.

Pensionarul a fost susținut de soția sa, Ines Malatesta, 86 de ani. „Suntem căsătoriți de 70 de ani, este greu să explic ce simt pentru ea. Suntem amândoi din Trastevere, ne-am născut în fosta maternitate Salvetti din via Anicia, în același pat dar la patru ani diferență. Eu locuiam pe via Sanseverino din Roma, apoi am cunoscut-o pe ea, la Ostia, și încet-încet m-am mutat acolo”, a povestit el pentru sursa citată.

Oscar face voluntariat pentru copii în școli și în parohii, în fiecare duminică își ia jocurile și cărțile și le duce la parohiile și școlile din Dragoncello, Ostia Antica și Acilia unde se joacă cu copiii. În 2010 a fost premiat de către Primărie drept „Bunicul ideal”.

„În 2017 am simțit nevoia să iau o pauză de la activitățile mele de voluntariat și să-mi iau diploma în Drept, deoarece cred că practic nimeni nu cunoaște prea bine legile, iar eu am vrut să le știu. Acum, datorită acestei diplome, voi da examenul de primire în barou, vreau să îmi deschid o firmă de avocatură să aplic legea”, a spus Mattei.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Despre colegii și anii în care a studiat Dreptul la Universitatea Roma Tre, Oscar Mattei a precizat: „Am mers zilnic la cursuri, iar colegii mei m-au primit între ei cu brațele deschise, au fost foarte drăguți și îngăduitori cu mine. Nu este adevărat ce se spune despre tinerii de astăzi. Au fost cinci ani minunați!”

Distribuie acest articol