Italian arestat după ce a prezentat polițiștilor documente românești false

În ziua de 15 ianuarie a.c., polițiștii din Fano, provincia italiană Pesaro e Urbino, care efectuau un control de rutină în centrul istoric, au arestat un bărbat italian de 48 de ani, din Pesaro. Acesta le-a prezentat agenților o carte de identitate și un permis românesc care, în urma verificărilor, s-au dovedit a fi false.

După cum informează viverefano.com, italianul era deja cunoscut forțelor de ordine, dat fiind că înaintea acestui incident îi fusese suspendat permisul italian de conducere și conducea o mașină care era înregistrată, în mod fictiv, pe numele altei persoane. Acesta a fost arestat pentru posesia unui document fals de identitate (cartea de identitate românească) și sancționat pentru conducerea unui autovehicul fără a deține un permis de conducere valid, iar autovehiculul a fost pus sub sechestru.

În aceeași zi, un judecător a validat arestarea bărbatului.

Distribuie acest articol