Italian care a ucis o tânără româncă, judecătorii i-au redus pedeapsa: „Era dezolant de singur”

Condamnarea la închisoare pe viață a lui Gabriel Falloni, în vârstă de 37 de ani, din Sorso (Sassari), care a ucis o tânără româncă, a fost redusă la 24 de ani de închisoare datorită „tabloului extrem de dezolant al singurătății care pare să fi însoțit, dacă nu întreaga existență, cel puțin etapa adultă a acestuia”. Aceasta este concluzia Curții de Apel din Torino.

„Gabriel Falloni – scriu conform ANSA judecătorii instanței de apel – nu avea prieteni, nu avea relații afective și era în conflict cu familia sa de origine. Mărturiile adunate despre el îl descriu ca fiind o persoană cu un comportament obsesiv-compulsiv, incapabil să întrețină relații normale cu ceilalți. Expertiza dispusă de Curtea din Valle d’Aosta, la cererea apărării, a stabilit că inculpatul suferă de un tulburare de personalitate de tip antisocial.”

Falloni, apărat de avocații Marco Palmieri și Davide Meloni, este un recidivist care și-a recunoscut vina pentru omorul Elenei Raluca Șerban, o escortă de origine română, care a murit la vârsta de 32 de ani, pe 17 aprilie 2021, în apartamentul din Aosta pe care femeia îl închiriase cu o lună înainte.

280407.jpg-fdetail_558h720w1280pfhw71ed2f6
Gabriel Falloni și Elena Rodica Șerban

Falloni a declarat că se întâlnea de ceva timp cu Elena Raluca Șerban, după ce a găsit numărul ei pe un site de anunțuri pentru escorte. Chiar și în seara crimei, acesta avusese o programare cu ea. Femeia româncă a fost strangulată și înjunghiată de trei ori, apoi jefuită de peste 8.000 de euro.

Ulterior, italianul a fugit cu un taxi până la Genova și a fost arestat pe 21 aprilie 2021 la întoarcerea sa în Nus (Aosta), unde locuia. Convorbirile telefonice și înregistrările camerelor de supraveghere din blocul unde femeia locuia de o lună l-au incriminat imediat (hainele pe care le purta Falloni corespundeau cu cele dintr-o fotografie postată pe profilul său de Facebook cu o zi înainte).

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Bărbatul a recunoscut crima după arest, afirmând că a fost o reacție la o insultă legată de o disfuncție sexuală.

Cu toate acestea, potrivit judecătorilor crima a fost comisă în scopul jefuirii – bărbatul s-a prezentat cu „fața acoperită” la ușa blocului pentru a nu fi recunoscut pe imaginile camerelor de supraveghere și a deschis ușa cu antebrațul în loc de mână pentru a „nu lăsa urme”. El a folosit cei 8.000 de euro pentru a plăti unele datorii.

Mama și sora victimei, ambele rezidente în Lucca (Toscana), s-au constituit părți civile cu avocații Maurizio Campo și Corinne Margueret. Ancheta procurorilor Luca Ceccanti și Manlio D’Ambrosi a fost condusă de echipa mobilă din Aosta.

Distribuie acest articol