Un italian care trăiește în România promovează una dintre cele mai frumoase zone ale țării noastre

Un italian originar din Roma și o româncă, fostă miss România, au întemeiat o familie frumoasă, dar și un loc de vis, în inima Bucovinei. Jorg Carlo Nicolò Riommi și Raluca Voina au doi copii și între timp au creat „Hai La Saivan”, unul dintre cele mai frumoase proiecte agro-turistice din zonă.

Într-un video publicat recent pe pagina Facebook Hai la Saivan, italianul, care vorbește foarte bine limba română, prezintă imagini din bucătăria pensiunii agro-turistice unde socrii săi pregătesc jumări, tobă, cârnați, chișcă și alte preparate din carne de porc.

Peisajul este de o feerie aparte, iar în video, atunci când vorbește în italiană Jorg rostește de mai multe ori numele regiunii țării noastre, Bucovina, promovând astfel nu doar activitatea sa, ci și o zonă a țării noastre cu un potențial turistic deosebit. Video aici.

Sursa foto: Pagina Facebook „Hai la Saivan”

Povestea de dragoste dintre italian și frumoasa noastră româncă, precum și decizia înființării unei pensiuni în Bucovina, este relatată de publicația Monitorul de Suceava:

Raluca, o bucovineancă din Vama, care în 2005 a câștigat titlul de Miss România, l-a întâlnit pe Jorg pe când înregistra o reclamă la un iaurt care s-a filmat în ianuarie 2011, la Lisabona, în Portugalia. Jorg făcea parte din echipa de filmare și s-a îndrăgostit iremediabil de românca noastră. Se vede că dragostea i-a fost împărtășită, pentru că Raluca a acceptat apoi să fie soție și în prezent au doi copii împreună.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Raluca Voina, MIss România în 2005. Sursa foto: pagina Facebook Hai la Saivan

În aprilie 2011, de Paște, Raluca îl aduce pe Jorg la saivanul tatălui ei, pe un deal împădurit de la Prisaca Dornei, comuna Vama. „Am urcat pe jos, iar când am ajuns aici, am fost uimit de locul acesta. E un platou puțin mai sus, am urcat acolo și era o piatră și un scăunel pentru muls vacile. M-am așezat și am zis: ‘Wau, aici e superlativ, e super-frumos’! Trebuie să facem ceva aici!”, povestește Jorg într-un video filmat de echipa cevaltceva.

Sursa foto: Pagina Facebook „Hai la Saivan”

Cu mama soacră, Liliana, bucătar-șef, și tatăl socru, Vistic, cioban și crescător de animale, italianul nostru, Jorg, a ridicat, ajutat și de rudele soției sale, Raluca, un loc de basm. De fapt, locul, undeva între Prisaca Dornei și Vama, era de când lumea acolo, însă pe el se afla doar un saivan de animale, o stână și un izvor.

Astăzi, acolo sunt și trei case vechi, relocate în zonă, și un foișor.

Sursa foto: Pagina Facebook „Hai la Saivan”

Inițial, au vrut să construiască o cabană pentru ei și pentru prieteni, să-și petreacă vacanțele în Bucovina. Găsiseră și arhitect și își imaginau deja cam cum să arate cabana, când un sătean le-a spus că are o casă veche în Vama, de peste 100 de ani, și vrea să o distrugă, pentru lemn de foc. Au fost să vadă casa respectivă și atunci au luat decizia: „Nu, imposibil să tai așa o frumusețe…”. Iar casa respectivă a fost prima casă pe care au relocat-o din Vama, sus, la Hai La Saivan.

„Hai La Saivan” a fost inaugurat în decembrie 2019 cu o petrecere cu prieteni de-ai Ralucăi și ai lui Jorg, din București, unde locuiesc cei doi, iar la scurt timp căsuțele au fost scoase la închiriat, pentru turiști.

Sursa foto: Pagina Facebook „Hai la Saivan”

Mai multe amănunte despre povestea celor doi puteți afla citind articolul: Un Loc De Basm În Bucovina Și O Poveste De Dragoste Ca La Hollywood

Distribuie acest articol