O italiancă a plecat în vacanță cu o capră: „O cheamă Pissy și am salvat-o de la moarte”

O prezență neobișnuită a atras atenția turiștilor de pe feribotul spre Ischia, în ziua de Ferragosto, pe 15 august, când italienii au cea mai importantă sărbătoare a verii. O doamnă era însoțită de o capră care era în lesă și avea scutec. „Este animalul meu de companie, am salvat-o de la moarte într-o zi de Paști, când era un ied și acum suntem de nedespărțit”, a declarat femeia pentru Ischitan Post.

Curiozitatea turiștilor prezenți a fost mare, capra, care se numește Pissy, a fost fotografiată și filmată, devenind vedeta momentului. „De fapt e un mascul – a mărturisit Rosaria, stăpâna animalului.

„Nu m-aș fi gândit niciodată la așa ceva (să aibă o capră ca și animal de companie – n.r.), deși sunt o activistă convinsă pentru drepturile animalelor și conduc o școală de echitație. Acum doi ani am salvat-o de la o soartă care părea pecetluită, în zilele de Paști, am furat-o de la un bucătar care ar fi vrut să o transforme în friptură. Astăzi, vă asigur, este mai afectuoasă decât un cățeluș. Și vom petrece câteva zile relaxante împreună pe această insulă frumoasă”, a declarat Rosaria pentru sursa citată.

Ea a mai adăugat că Pissy s-a adaptat perfect la viața domestică și speră ca tot mai multe persoane să-i urmeze exemplul și să adopte un ied care, altminteri, ar ajunge pe mesele italienilor în zilele de sărbătoare.

La hotelul Cigliano di Forio, unde cele două s-au cazat, Pissy a fost primită precum o mică mascotă. Video AICI.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI