Italienii, îndrăgostiți de mănăstirea Voroneț: Capela Sixtină a Estului, minunăția României

„În România există o mănăstire care este o adevărată capodoperă, cu picturi pe toți pereții și o culoare unică în lume, se numește Mănăstirea Voroneț”, scriu italienii de la Viaggi News care promovează edificiul istoric din țara noastră.

Despre unicitatea și frumusețea mănăstirii Voroneț, italienii au mai specificat:

«În România există o mănăstire care are picturi atât de frumoase încât este denumită „Capela Sixtină a Răsăritului”. (…) Picturile murale de la Mănăstirea Voroneț, din România,  sunt de o frumusețe uimitoare. Această mănăstire face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, iar frumusețea sa atrage turiști de pe întreg mapamondul, având și o culoare unică în lume.»

Mănăstirea Voroneț

Mănăstirea Voroneț constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite, firești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și albastrul, prin compoziția larg desfășurată a diferitelor scene.

„Vizitarea mănăstirilor din Bucovina și inclusiv cea de la Voroneț este destul de ușor de îndeplinit. Orașul Suceava este cel mai apropiat și se poate ajunge cu trenul sau avionul. Mănăstirea este deschisă în fiecare zi de la răsărit până la apus și costul biletului de intrare este de 5 euro. Vizitarea mănăstirii Voroneț este una dintre cele mai bune modalități de a afla cât mai multe detalii despre religia ortodoxă și despre frumusețile mai puțin cunoscute ale României”, au mai specificat italienii de la sursa citată.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI