Italienii din Lombardia și Veneto au votat pentru autonomie într-un procent covârșitor

Italienii din regiunile Lombardia și Veneto au votat duminică la referendumuri pentru mai multă autonomie față de guvernul de la Roma.

Participarea la vot a fost semnificativă în ambele regiuni, iar potrivit rezultatelor preliminare, peste 90% din participanți au răspuns „da” la întrebarea dacă doresc ca autoritățile regionale să solicite celor centrale mai multă autonomie.

În Veneto, regiunea din jurul Veneției, participarea la vot a fost de 50,1%. În Lombardia, al cărei principal centru urban este Milano, s-au prezentat la urne doar 30,5% din cetățeni, dar nu a fost un prag minim pentru validarea referendumului, transmite Agerpres.

Regiunile italiene Lombardia și Veneto au organizat duminică un referendum pentru a cere mai multă autonomie față de Roma. Sondajele arătau că locuitorii sunt majoritar în favoarea unei autonomii sporite, dar întrebarea cheie era legată de participare.

„Doriți ca regiunea voastră să dispună de forme suplimentare și condiții particulare de autonomie?”, aceasta este întrebarea la care alegătorii din Lombardia și Veneto au fost chemați să răspundă în cadrul referendumului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Lombardia, cu „capitala” la Milano, și Veneto, la Veneția, sunt dintre cele mai bogate regiuni ale Italiei, ele cumulând 30% din produsul intern brut al țării.

Spre deosebire de referendumul din Catalonia – care este cea mai bogată regiune a Spaniei – Lombardia și Veneto nu cer independența, iar aceste referendumuri consultative sunt prevăzute de Constituția Italiei. În Spania, Tribunalul Constituțional a interzis referendumul pe care, totuși, guvernul regional l-a organizat în 1 octombrie.

Contextul însă este oarecum nepotrivit pentru Uniunea Europeană, care încearcă să promoveze un mesaj de unitate după ce britanicii au votat anul trecut pentru ieșirea Marii Britanii din UE. De altfel, niciun stat european nu a anunțat că are de gând să recunoască drept stat independent Catalonia.

Distribuie acest articol