România, bătrână și bolnavă. Cui dăm șpagă să ne-o facă bine?

Poate pentru că am plecat de ani buni din țară, rămân uimită când aud cum mi se povestește despre corupția din România. Dar nu corupția aia mare de prin industrie (mai există industrie la noi în țară?), nu corupția de prin bănci, de prin administrația publică la înalt nivel, ci aia mojică, ordinară, corupția aia care se apleacă spre plicul cu banii munciți de o bătrână care numai ea știe ce și dacă mănâncă seara.

„Uite, o vezi? Din ceai și pâine trăiește!” îmi spunea o prietenă arătând spre o bunicuță de aproape 100 de ani din România când am fost în țară vara trecută. Că atât își permit bătrânii din România, nu au mai mult decât bani de-o franzelă și de-o mămăligă seara, la cină. Pensiile mici pe care le au sunt mult prea mici ca să le mai ajungă și de altele în afară de medicamente, facturi și… șpagă! Da, da, bani de șpagă! Că de nu, nici nu se uită medicul la tine! De unde știu? De la o prietenă care mi-a povestit zilele astea cum stă treaba. Era internată pentru o operație într-un mare spital din București unde, bineînțeles, a dat „plicul” ca să beneficieze de atenția medicului și să fie femeia sigură că scapă cu zile din mâinile lui. „De ce-ai dat, măi, bani, de ce-ai dat? Ăla trebuia să te opereze oricum, că doar de aia e pus acolo, își ia plata pentru asta, tu de ce i-ai mai dat bani?” am întrebat-o. „Ei, nah! Să caște mai bine ochii atunci când mă taie, de-aia i-am dat! Că dacă nu le dai, nici nu se uită la tine!”

M-am umplut de năduf și furie, femeia asta avea o tumoare de scos și dacă ar fi fost mama, sora sau fata mea aș fi făcut orice să o împiedic să procedeze astfel și să-și drămuiască zilele și viața în funcție de câți bani avea în portofel. Dar altceva m-a făcut să înțeleg că suntem o generație ratată, sfârșită, de șters din istoria țării, să nu ne mai știe și urmașii cine am fost și ce-am făcut.

Prietena asta a mea stătea în salon cu mai multe doamne printre care și o bătrână de la țară, necăjită, sărăcită de costurile mari ale vieții și de bruma de pensie pe care „slavă” statului român o are. Și cum bătrâna de la țară nu avea bani de șpagă pentru medic, celelalte paciente din salon au pus mână de la mână, au adunat „ploconul” și i-au dat bani doctorului din partea bătrânei. „Și i-a luat?” întreb cu o urmă de speranță că s-ar mai putea salva măcar o pagină din cartea istorică a nerușinării românești. „Cum să nu, sigur că i-a luat! Pe ascuns se dau banii, nu în mână, de multe ori medicul nu e nici de față, îi dai prin intermediari.”

Poate pentru că am plecat de ani buni. Poate pentru că îmi imaginez bătrâna aia bolnavă, vânzând pătrunjel la colț de stradă ca să-și poată cumpăra o pâine. Poate am început să văd lucrurile altfel decât am fost învățată de mică, să intru peste tot cu sărut-mâna și plecând capul. Nu, oameni buni, medicului nu i se spune sărut-mâna și nici nu trebuie să-i umpli mâna cu bani, medicul e acolo ca să te opereze pe tine și să te facă sănătos! Primește salariu pentru asta iar dacă nu e mulțumit, poate pleca oriunde este plătit mai bine. Când vom înțelege acest lucru?

- Continuarea articolului după publicitate -

Am fost crescuți într-o societate unde drepturile sunt înțelese ca favoruri, oriunde ne ducem, orice problemă am avea, am fost obișnuiți că poate fi rezolvată cu bani. Pe de o parte sunt vinovați cei care pretind și primesc dar nu mai puțin vinovați suntem și noi, cei care oferim. Ce putem face? În primul rând să nu mai dăm! Apoi, oriunde ne ducem și ni se cere, să înregistrăm, să filmăm, să denunțăm, să postăm pe socialuri flagranturi în care funcționari, medici, sau cine-or mai fi ei, ne cer favoruri bănești sau de altă natură.

Diaspora a trimis și continuă să trimită miliarde de euro în România iar când ne ducem în țară suntem invitați să dăm șpagă începând de la graniță, de cum punem piciorul pe pământ românesc. Sau ca să-l punem, mai bine zis!

Nu mai dați bani, oameni buni, înregistrați-i pe toți cei care îndrăznesc să se creadă mai presus de lege, de reguli, pe cei care se cred mai presus de oameni, care își atribue puteri de zei și dumnezei, care ne privesc de sus și ne spun: „Hei, tu, ăla bolnav, ai nevoie de mine? Arată-mi câți bani ai ca să-ți spun dacă te operez sau nu!”

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos