Sunt în mare parte femei din România sau Bulgaria. Ele vin în Italia pentru a lucra ca muncitoare sezoniere, cu speranța de a asigura un viitor mai bun copiilor lor. Jurnalista și fotografa Stefania Prandi oferă spațiu pentru experiențele lor în expoziția foto „Mamele Îndepărtate”, acum în turneu prin Italia.
„Mamele Îndepărtate” este o expoziție de fotografie care călătorește prin Italia pentru a povesti trăirile și experiențele unor femei din Bulgaria și România, nevoite să-și părăsească țara pentru a lucra ca muncitori sezonieri în câmpurile italiene, spaniole și germane, unde se cultivă fructe și legume vândute în toată Europa, cu speranța de a asigura un viitor mai bun copiilor lor.
Înfruntând condiții inumane, unde moartea și violența, injustiția, abuzul și sărăcia sunt la regula zilei. Acasă, copii lor au rămas cu bunicii și devin, pe durata absenței, „orfani albi.”
Petra, plecată de trei ani din România
„La amintirea despărțirii lacrimile încă îi mai făcea vocea să-i tremure”, spune Stefania Prandi într-un interviu pentru publicația Vita. „Unul dintre părinții ei trebuia operat de hernie inghinală severă. Pentru ea nu exista altă modalitate de a-i plăti medicamentele: trebuia să-și lase cei 9 copii în Moldova românească și să devină muncitoare în Italia”.
Alina, fetița cea mai mică, avea doar șase luni. „Petra mi-a spus că a încredințat-o fraților ei mai mari. Apoi a închis ochii și a început să plângă. La 47 de ani făcuse diverse meserii, fusese și zidar în România, dădea cu var, dar banii câștigați erau prea puțini. 40 de euro pentru fiecare cameră renovată. O muncă care necesita până la o săptămână de efort”.
Un alt caz: Când lucra pe câmpurile din San Severo, în provincia Foggia, Camelia câștiga între 20 și 30 de euro pe zi. „Începea la ora 5.00 dimineața și termina la 19.00, seara. Trăia într-o casă de țară fără apă și electricitate. O lăsau să doarmă unde înainte țineau caii. Fiicele ei au rămas în Bulgaria”.
„Majoritatea femeilor din comunitatea europeană care lucrează în câmpurile și serele italiene, precum și în cele spaniole și germane, unde se cultivă fructe și legume vândute în toată Europa, provin în principal din România și Bulgaria”, explică jurnalista. În multe cazuri, sunt nevoite să se despartă de copiii lor care rămân pentru luni de zile în țările de origine cu bunicii.
„Distanța este trăită cu durere de mame. Poate că suferința devine atât de mare încât le obligă să se întoarcă acasă mai devreme decât era planificat, abandonând proiectul migratoriu”.
Petronela Nechita, directoarea spitalului de psihiatrie din Iași, a definit acest fenomen ca fiind ‘sindromul inimii frânte’. Mamele au adesea atacuri de panică și anxietate, iar unele au chiar simptome ale bolilor cardiace. În multe cazuri, acest sindrom poate fi fatal”.
Jurnalista italiană a povestit că de-a lungul anilor a intervievat mame românce care au revenit la copiii lor în urma unor probleme de sănătate grave.
„Una dintre ele, Mariana, a avut un atac de cord în Italia. A fost la un pas de moarte. Când s-a întors în România, a jurat că nu se va mai întoarce niciodată în Italia. Dar după doar câteva luni, a plecat din nou. Fiul ei cel mic suferea de o boală de rinichi și avea nevoie de tratament scump”.
„Poveștile lor sunt cu adevărat tragice”, spune Stefania Prandi. „Aceste femei pleacă din țările lor natale cu speranța de a găsi un loc de muncă mai bun, de a oferi o viață mai bună copiilor lor. Dar realitatea este că sunt adesea exploatate și tratate ca niște roabe. Ele lucrează până la epuizare, sunt plătite cu salarii mizere și locuiesc în condiții inumane”.
Prandi speră că prin munca ei, poate atrage atenția asupra acestei probleme și poate încuraja schimbarea. „Trebuie să recunoaștem și să apreciem contribuția acestor femei la societatea noastră. Ele fac un sacrificiu enorm pentru a-și hrăni familiile. Nu ar trebui să le tratăm cu dispreț, ci cu respect și compasiune”.
În final. jurnalista și fotografa italiană oferă un gând emoționant: „Cred că aceste femei ar merita mai mult decât o zi a mamei. Ar merita o viață întreagă de recunoștință și respect. Pentru că, în ciuda tuturor dificultăților, ele nu renunță niciodată. Ele sunt adevărate eroine!”
