La 8 decembrie italienii sărbătoresc Zămislirea Sfintei Fecioare Maria. Zi liberă pentru toți lucrătorii

La data de 8 decembrie, catolicii sărbătoresc Imaculata Concepție a Maicii Domnului sau Neprihănita Zămislire care reprezintă conform dogmelor romano-catolice, concepția Mariei, mama lui Isus, în pântecul mamei ei Ana, fără păcatul originar.

Sărbătoarea Imaculatei Concepții, sărbătorită în fiecare an pe 8 decembrie, a fost stabilită de Papa Sixtus IV în 1476, dar această doctrină nu a fost definită atunci ca o dogmă așa încât fiecare catolic avea dreptul să creadă sau nu în ea fără a fi acuzat de erezie. Imaculata Concepție a fost definită ca dogmă de către Papa Pius IX în 1854, în constituția sa din 8 decembrie, intitulată Ineffabilis Deus.

Biserica Ortodoxă, precum și bisericile protestante, nu împărtășesc această doctrină.

Zămislirea Sfintei Fecioare Maria

Sfinții Ioachim și Ana au fost lipsiți de copii până la vremea bătrâneții, când Arhanghelul Gavriil s-a pogorât la fiecare din ei, binevestindu-le zămislirea Fecioarei Maria. Din dragoste pentru oameni, Dumnezeu a făcut roditor pântecele sterp al Anei, care la vremea rânduită a născut prunc de parte femeiască, pe Sfânta Fecioara Maria.

Interpretarea greșită a acestui eveniment minunat a făcut ca, în sânul Bisericii Romano-Catolice, să apară pentru prima dată inovația mariologică despre „imaculata concepție”, în scrierile lui Paschasius Radbert. Potrivit dogmei „imaculatei concepții”, Maica Domnului ar fi fost ferită de păcatul strămoșesc, fiind născută asemenea Mântuitorului, prin umbrirea Sfântului Duh, iar nu prin împreunare trupească.

Împotriva acestei teorii, Părintele Justin Popovici afirmă: „A admite zămislirea neprihănită a Sfintei Fecioare Maria implică presupoziția unei imaculate concepții a tuturor strămoșilor până la Adam, pentru ca însăși Sfânta Fecioară să se poată naște fără păcatul ereditar, ceea ce conduce la respingerea întregii antropologii biblice.”

Ziua de 8 decembrie este zi liberă dar plătită pentru toți lucrătorii de pe teritoriul italian.

În acest sens v-ar mai putea interesa următoarele articole:

Trimite acest articol și prietenilor tăi

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Trimite acest articol și prietenilor tăi