Schimb de experiență în Italia pentru elevii români din Cluj în cadrul parteneriatului ERASMUS+

Elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Emil Isac din Cluj-Napoca au participat în Italia la un proiect care a presupus activități de grădinărit, ecologizare, reciclare sau gătit, în cadrul programului european Erasmus +.

Instituția clujeană este implicată în proiectul „Practical skills matter”, iar activitatea transnațională de învățare și formare profesională a fost găzduită de Istituto d’Istruzione Superiore Statale Brunelleschi – Leonardo Da Vinci, din localitatea Frosinone.

Alături de elevii italieni, cei din România, Polonia, Olanda și Grecia au desfășurat timp de cinci zile diverse activități în urma cărora au dobândit competențe practice precum motivația de a lucra într-o echipă multidisciplinară, cunoașterea stilului de viață și a educației în țările partenere sau dezvoltarea abilităților sociale.

„Accentul s-a pus pe educația practică, interactivă, elevii dobândind competențe practice cum ar fi îmbunătățirea comunicării în limba engleză, dezvoltarea abilităților sociale, încrederea în sine, cunoașterea stilului de viață și a educației în țările partenere. Acest proiect permite schimbul de bune practici între diferitele școli din Europa. Deși elevii sunt principalul grup țintă al proiectului nostru, profesorii participanți au experimentat o nouă dimensiune a profesiei lor, lucrând împreună pentru a dezvolta și a schimba lecțiile și activitățile”, a precizat directorul instituției clujene, Lucia Corina Bradea, citată de Ziua de Cluj.

Proiectul face parte dintr-un parteneriat strategic pentru susținerea schimbului de bune practici în domeniul școlar, fiind încheiat între școli din cinci state europene: Olanda (țară coordonatoare), România, Polonia, Grecia și Italia. El urmărește, prin derularea de activități practice, extinderea competențelor și abilităților elevilor, cooperarea, învățarea reciprocă și schimbul de experiență la nivel european.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ca activități sunt propuse lecții practice, activități extracurriculare (voluntariat, grădinărit, ecologizare, reciclare, activități caritabile, gătit) și de interacțiune cu partenerii. Proiectul se derulează din septembrie 2017 până în iunie 2019. În această perioadă au loc mobilități transnaționale pentru elevi și cadre didactice.

Sursa foto: Ziua de Cluj

Distribuie acest articol