Liga Studenților Români din Străinătate, campanie de recrutare pentru studenții români din Italia

Liga Studenților Români din Străinătate (filiala Italia) a lansat o nouă campanie de recrutare pentru studenții români din Italia. Prin această oportunitate LSRS dorește să le ofere tinerilor interesați o frumoasă experiență de voluntariat, oportunitatea de a crește și de a se dezvolta pe plan personal și profesional, într-o echipă interdisciplinară cu voluntari din mai multe orașe din Italia.

LSRS este un ONG studențesc, cu o activitate internațională de peste 12 ani, care își propune să promoveze educația, cultura și interesele studenților români în străinătate.

LSRS Italia oferă tinerilor care doresc să se înscrie ca voluntari:

  • posibilitatea de a cunoaște alți studenți și de a socializa;
  • oportunitatea de a învăța și de a dezvolta abilități în diverse arii (comunicare, design, social media, management, leadership);
  • oportunitatea de a participa la evenimente culturale naționale și internaționale;
  • oportunitatea de a călători în diverse țări;
  • posibilitatea de a intra în contact direct cu piața muncii în diverse domenii, mulțumită partenerilor cu care colaborăm în acest sens.

Voluntarii LSRS Italia au elaborat un ghid al studentului practic și complet unde puteți găsi detalii despre activitatea noastră: https://italia.lsrs.ro/wp-content/uploads/2022/10/Ghidul-LSRS-Italia-2022.pdf.

Toți studenții interesați de aceasta oportunitate pot aplica la următorul link: https://forms.gle/JRTwooXTRfihpgK68.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI