Lola – Viață de badantă: „Bătrâna pe care o îngrijise ca pe o mamă închisese ochii strângând-o de mână”

S-a așezat pe nisipul umed și și-a cuprins genunchii cu brațele, în timp ce capul îi cobora în jos, ca într-un ritual de rugăciune. Se simțea învinsă din nou. Din nou rămăsese fără un loc de muncă. Ca într-un blestem al soartei, bătrâna pe care o îngrijise ca pe o mamă închisese ochii strângând-o de mână. A plâns lacrimi amare, simțindu-și inima sfâșiată în mii de bucăți sângerânde. Privește în gol, cu ochii secați și privirea încețoșată. Obrazul palid poartă încă urma lacrimilor fierbinți care l-au ars de zeci, de sute sau chiar de mii de ori.

Sufletul ei este precum un cufăr în care se adună sentimente sfâșiate sau ciopârțite de prăbușiri și resemnare. Clipe nostalgice stau rânduite în gânduri încă nedate vreodată adevăratelor trăiri, umilințe și regrete ale unor vremuri care au trecut nepăsătoare, lăsând în urmă mâini întinse într-o lungă și necuprinsă așteptare a ceea ce n-a fost să fie. Simțea că timpul a expirat, nu-i rămânea decât un viitor anost, searbăd, o cale spre nicăieri. Ce putea face, cum putea părăsi un drum atunci când nu există altul… când e unicul pe care poate păși, știind că nu duce nicăieri. Orice pas înainte însemna pentru ea o nouă cădere în care își rănea genunchii sufletului. Se prăbușește peste ființa ei cuprinsă de disperare, se ridică și pleacă mai departe. Însă unde, încotro? În același loc în care va reveni iar și iar cu amăgirea că ceva se va schimba. Însă timpul nu o mai așteaptă și pleacă luând cu el tot ce nu a trăit, lăsând pustiul și mai pustiu.

În astfel de momente nu are de ales decât să se ridice din țărâna deznădejdii și să o ia de la capăt. Existența ei nu este altceva decât un drum pe care pășește purtată de neșansă. Urcă pantele abrupte, rănindu-și încrederea și răbdarea, poposește sporadic în poieni luminoase, într-un scurt răgaz. Sunt momentele ei de liniște, când se întoarce la gânduri, colindând trecutul. Răscolește amintirile voit uitate, înecate în neîmpliniri. A ajuns la răscrucea vieții, orbecăind fără vlagă, răpusă de oboseala căutării, zbătându-se între neputință și nenoroc. Caută o cale, însă totul e înțepenit într-o realitate prăfuită, ca un mecanism vechi și ruginit.

Țipătul unui pescăruș nemulțumit o trezește din visare. Privește în jur, se ridică cu greutate și pleacă, cu spatele gârbovit de toate temerile și durerile lumii. Pașii târâți prin nisipul umed lasă urme sângerânde de disperare și de neîmplinire.

- Continuarea articolului după publicitate -

Mâine va fi o altă zi, o altă șansă pentru ea, pentru viață, pentru lume!

Din „Lola – Viață de badantă”, autor: Elena Grosu (Italia)

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos