Un bărbat de origine română în vârstă de 25 de ani, din Florența, este acuzat de viol după ce a lovit și agresat sexual o fată de naționalitate mongolă, în noaptea de duminică spre luni, 24 septembrie, relatează Repubblica.
Violența sexuală a avut loc în apropiere de viaductul Marco Polo din via Varlungo, o zonă suburbană, același loc în care în luna iunie a fost atacată în timp ce făcea jogging o femeie de 36 de ani, originară din Japonia.
Lovită cu pumnii, târâtă de păr pentru o distanță de câțiva metri și apoi violată
Acesta este modul în care o tânără de 21 de ani din Mongolia a povestit poliției noaptea ei de coșmar. Autoritățile au demarat imediat ancheta care a durat timp de câteva ore și s-a încheiat cu arestul lui Arnăut Mustafa, bărbat român de 25 de ani, fără reședință în Italia. El a fost găsit de polițiști într-o clădire abandonată, nu departe de locul agresiunii.
Conform primelor informații și a declarațiilor fetei, totul s-a întâmplat în jurul orei 1:00. Tânăra mergea pe o rampă sub viaductul del Varlungo, pentru a ajunge la casa unei prietene, atunci când a fost abordată de un străin care a lovit-o și apoi a abuzat de ea.
După ce violența a luat sfârșit iar violatorul s-a făcut repede nevăzut, fata a chemat poliția. Agenții au găsit-o în lacrimi și în stare de șoc. A fost transportată la spital, unde s-a constatat că prezenta leziuni pe diferite părți ale corpului ei. Medicii au declarat că va avea nevoie de 15 zile de recuperare medicală, iar autoritățile cercetează dacă există vreo legătură între acest caz și cel din luna iunie, când un alt episod de violență sexuală a fost denunțat de o femeie de origine asiatică tot lângă viaductul Varlungo.