Magazin românesc din Italia, centru de colectare a donațiilor pentru refugiații din Ucraina

În centrul orașului Empoli (Toscana), în Piazza Madonna della Quiete, se află magazinul româncei Elena Păduraru, care a devenit punct de colectare a bunurilor pentru refugiații ucraineni care fug de bombardamente. „Decebal” este un mic supermarket de produse tipic românești, foarte apreciat de românii care locuiesc în zonă, dar și de polonezi și georgieni. În aceste zile, solidaritatea cu poporul ucrainean este unanimă, fără deosebire de etnie, religie sau naționalitate.

„A fost părintele Andrei Aioanei, parohul Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Muceniţă Anisia” din San Miniato, care m-a întrebat dacă pot să pun la dispoziție spațiul și rețeaua de contacte” – a explicat proprietara magazinului românesc pentru publicația La Nazione. „Am fost imediat de acord pentru că știu ce înseamnă să fii nevoit să-ți părăsești țara în căutarea unei vieți mai bune”.

Elena a plecat și ea din România cu 10 ani în urmă. „Din fericire, în România nu era război, ci multă sărăcie. Așa că m-am hotărât să vin în Italia. Pentru un timp, înainte de a deschide magazinul, am fost babysitter. La Sovigliana l-am cunoscut pe soțul meu, tot român. Am încercat să ne întoarcem în România, dar până la urmă am decis ca Italia să fie noua noastră casă. Aici ne-am întemeiat familia, avem doi copii de 10 și 12 ani.”

Elena Păduraru face un apel la toți cei care locuiesc în zona respectivă: „Îmi pare tare rău că trebuie să văd atrocitățile asupra civililor, în special asupra copiilor, pe care le provoacă acest război absurd. Fiecare, în felul nostru, am putea face ceva pentru ei. Fac un apel către comunitatea românească, dar și către toți ceilalți din zonă. Oamenii aceștia, care acum fug din casele lor, au nevoie de foarte multe lucruri, de la haine, la scutece pentru bebeluși și absorbante pentru femei”.

Prima parte a colectei va dura până duminică. „Voi încărca toate lucrurile pe care reușim să le strângem și le voi duce la San Miniato, în incinta Bisericii Ortodoxe. De acolo vor fi trimise cu un transport mai mare către granița cu Ucraina. De luni vom relua colectarea.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol