Mama în Italia, tata la închisoare, copilul în vârstă de 9 ani fură biciclete

Faptul că toți copiii rămași în țară fără unul sau ambii părinți, care au plecat la muncă în străinătate, suferă într-un mod sau altul și acest lucru îi afectează pe viață, nu mai este o noutate. Cum nu este nici faptul că nimeni nu face nimic în această privință, în special autoritățile, care ar trebui să se asigure că acești copii primesc grija și educația necesară în lipsa părinților.

Încă o confirmare că în special Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului nu face nimic pentru a proteja acești copii vine din Prahova, unde un copil de numai 9 ani a fost prins de polițiști când încerca să fure două biciclete.

Potrivit ziarului Prahova, agenții de poliție au primit o semnalare prin telefon la sfârșitul săptămânii trecute că un minor încerca să fure biciclete pe strada Cosminele din municipiu. Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit un copil de 9 ani care avea cu el o bicicletă furată, iar cea de-a doua pe care tocmai o furase se afla în apropiere.

„Una dintre biciclete o avea chiar cu el, iar o a doua era sprijinită de gardul viu din apropierea blocului. Minorul a fost condus la sediul secţiei, pentru audieri, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt”, au declarat polițiștii.

Polițiștii prahoveni mai precizează că au sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Prahova cu privire la acest caz, iar copilul a fost plasat în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă „Cireşarii” Ploieşti, deoarece mama sa este plecată la muncă în Italia, în timp ce tatăl minorului se află în închisoare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Atunci când decid să plece la muncă în străinătate, fără a-şi lua copiii cu ei, părinţii sunt obligaţi să anunțe autorităţile şi să desemneze o persoană care să aibă grijă de aceştia, potrivit legislaţiei în vigoare. În caz cotrar, părinţii riscă să fie amendaţi cu o sumă de până la 1.000 de lei, informează avocatnet.ro

Obligaţiile pe care le au faţă de proprii lor copii părinţii care pleacă la muncă în străinătate, sunt incluse în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Părinţii care decid să plece peste graniţă pentru a câştiga bani trebuie să notifice această intenţie, cu cel puţin 40 de zile înainte de a părăsi ţara, reprezentanţilor serviciului public de asistenţă socială din raza domiciliului.

Prin intermediul notificării, părinţii trebuie să desemneze o persoană care să se ocupe de întreţinerea copilului în lipsa lor, iar confirmarea acesteia se face de către instanţa de tutelă. Concret, persoana respectivă care va avea grijă de copil, trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă cel puţin 18 ani şi să fie capabilă de creşterea şi îngrijirea unui copil.