Mantova: șoferiță româncă pe camion la un pas de moarte accidentală, salvată în ultima clipă de carabinieri

Cornea Dorica, femeie română în vârstă de 46 de ani, rezidentă în localitatea italiană Florența, lucrează ca șoferiță pe camion pentru societatea Alptrans din Roncà, provincia Verona iar în după-amiaza zilei de ieri, 16 februarie 2018, aceasta a fost la un pas de moarte, fiind salvată de carabinieri în ultima clipă.

Conaționala noastră se afla la volanul camionului la ieșirea de pe autostrada A22, în dreptul localitatății San Giorgio, provincia Mantova, când a auzit niște zgomote suspecte în remorca în care transporta o încărcătură de cabluri, relatează ziarul local Gazzetta di Mantova.

A tras camionul pe dreapta și a urcat în remorcă pentru a controlla încărcătura dar la un moment dat i-a căzut telefonul între cele două bobine mari de cabluri pe care le transporta. Aplecându-se să recupereze telefonul, Dorica a pierdut echilibrul și a căzut și ea între cele două bobine, blocându-se cu capul între ele. Nu mai reușea să iasă nicicum de acolo, ba chiar risca să se sufoce, precizează sursa citată.

Din fericire, femeia română a reușit să ajungă la telefon, reușind astfel să ceară ajutor cu ultimele puteri, respirând cu greu. Carabinierii se pare că au fost nevoiți să găsească poziția exactă a femeii după semnalul telefonului său și o patrulă formată din doi carabinieri s-a prezentat imediat la fața locului.

Ajunși acolo, cei doi militari au găsit-o pe conaționala noastră blocată în remorcă, aproape sufocată, au eliberat-o și au chemat o ambulanță care a transportat-o în cod galben la secția Urgențe a spitalului din Mantova. După îngrijirile medicale de rigoare, femeia a fost externată câteva ore mai târziu iar acum este bine.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Nu voi putea să le mulțumesc niciodată îndeajuns Carabinierilor din Mantova pentru umanitatea și pasiunea cu care au intervenit, care depășește atribuțiile lor. Aș vrea să se știe asta”, a declarat Maurizio Maggia, proprietarul societății Alptrans, care este angajatorul conaționalei noastre.

Distribuie acest articol