Medic italian, absolvent al facultății de medicină din Timișoara: „Românii sunt un popor divers de ceea ce prezintă presa italiană, ospitalieri și cu un puternic spirit civic

Se numește Pasquale Capriglione, are 29 de ani și este născut în provincia Avellino, regiunea Campania din centrul Italiei. A terminat facultatea de medicină la Timișoara iar acum se specializează în chirurgie într-un orășel de lângă Viena, în Austria. „Am petrecut în România șase ani fantastici, românii sunt un popor absolut divers de ceea ce prezintă presa italiană, ospitalieri și cu un puternic spirit civic, gata oricând să primească în mijlocul lor pe oricine indiferent de clasă socială, naționalitate sau orientare religioasă.”

Pasquale Capriglione, 25 ani. Sursa: IlFattoQuotidiano.it

Sunt tot mai mulți tineri italieni care decid să urmeze cursurile unei universități dintr-o altă țară din Uniunea Europeană. În calitate de cetăţeni ai UE, toți membrii acesteia au dreptul de a studia la orice universitate din Uniune în aceleaşi condiţii ca cetăţenii ţării în care se află universitatea respectivă. Doar condiţiile de acces diferă foarte mult de la o ţară la alta şi de la o universitate la alta.

Contextul internațional, învățarea relativ simplă a limbii române, mediul tânăr și dinamic dar și testele simple de admitere, cursul profesional-formativ teoretic cât și practic, fac ca România să reprezinte una dintre destinațiile preferate pentru studenții italieni.

Despre unul dintre tinerii aceștia, despre experiența universitară timișoreană și despre impresiile dobândite în cei șase ani de studiu în România, scrie Elisa Murgese, într-un amplu articol apărut în ziarul italian Il fatto quotidiano.

Primele impresii: „România? O țară total diversă de cea descrisă în presa italiană.”

Pasquale avea doar 18 ani când ajungea în România, la Timișoara, hotărât să plece de acolo cu o diplomă de medic chirurg în buzunar. Primele impresii la întâlnirea cu noii colegi, cu profesorii, cu ambientul societății românești, îl fac pe tânărul student italian să ajungă imediat la o concluzie: „Romii și românii nu sunt același lucru. Nu toți românii sunt hoți și delincvenți. Îmi amintesc primele discuții pe care le-am avut cu colegii români, ei ne consideră pe noi, italienii, rudele lor mai bogate. Este trist să văd cum, uneori, poporul italian asociază românilor doar faptele de cronică neagră, crimele și hoțiile.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Iubitor de cunoaștere, fascinat de călătorii și de descoperirea de noi locuri și culturi, Pasquale declară că sunt aceștia factorii care l-au determinat să aleagă Timișoara pentru studiile sale. La Sirignano, în mica localitate din provincia Avellino unde a crescut, își amintește că, atunci când încă frecventa cursurile liceale, întâlnea colegi mai mari care se transferaseră în România pentru a munci sau studia și despre povestirile cărora Pasquale spune: „Vorbind cu ei am devenit conștient că România este o lume complet diferită de cea descrisă în mass-media italiană, că societatea românească este în continuă creștere economică iar românii sunt un popor cu un puternic spirit civic.”

Și într-adevăr, odată ajuns la Timișoara, „datorită ospitalității excepționale a poporului român”, Pasquale s-a simțit imediat integrat într-o realitate „gata să primească pe oricine, indiferent de clasă socială, naționalitate sau orientare religioasă”, cum el însuși declară.

Avantajele frecventării unei facultății de medicină în România: „În România, univesitatea oferă și o pregătire profesională practică, nu doar teoretică.”

Pentru cine insinuează critici pentru care Pasquale Capriglione a ales să se formeze ca medic în România, medicul italian precizează că pentru el testul selectiv pentru admiterea la facultate a fost destul de dificil. „Principala diferență în comparație cu testul de admitere italian este că nu există întrebări de cultură generală, care, din păcate, în unele cazuri, în Italia dezavantajează tinerii medici aspiranți.”

În ceea ce privește taxele de școlarizare, cu siguranță, în universitățile din România sunt mai mici decât cele din Italia, dar „acesta este un aspect pozitiv, care permite tinerilor cu mai puține posibilități materiale să își urmeze visul.”

Un alt factor care îl determină pe tânărul medic italian de astăzi să consilieze România este faptul că, spre deosebire de Italia, oferă nu numai pregătire teoretică, ci și instruire practică în cadrul spitalelor, „care este foarte importantă pentru oricine vrea să își continue cariera în străinătate.“

A absolvit facultatea de medicină din Timișoara cu specializarea chirurgie anul trecut, în 2016, cu nota maximă iar acum, Pasquale lucrează și se specializează într-un spital din Krems an der Donau, oraș din apropierea Vienei. „După șase ani fantastici petrecuți în România, am simțit nevoia unui nou curs formativ pentru pregătirea mea profesională.” Și nu doar diploma de absolvire ci și întreaga experiență românească i-a servit pentru examenul din Austria: ”comisia de selecție a apreciat faptul că am studiat în străinătate, capacitatea mea de a mă adapta într-o țară străină fiind determinantă.”

Ziua absolvirii la UMFT. Sursa: IlFattoQuotidiano.it

Pasquale Capriglione, tânărul medic italian care lucrează în Austria, cu studii universitare absolvite în România: „Sunt în căutarea independenței mele economice dar și intelectuale. Care, din păcate, Italia nu mi le poate oferi în acest moment.”

Deși plecat de ani buni, Pasquale a menținut legătura cu prietenii și foști colegi italieni care au decis să rămână în Italia la studii sau pentru a munci și care l-au asigurat că s-au regăsit „într-o piață a muncii plină de incertitudini iar în cele mai multe cazuri sunt foarte prost plătiți.”

De aceea, tânărul medic de 25 de ani din regiunea Campania, nu își poate imagina viitorul în țara în care s-a născut. „În Italia, în acest moment nu văd nici o perspectivă favorabilă pentru formarea mea profesională, dar nu exclud să mă pot întoarce peste câțiva ani, îmbogățit de experiențele mele din străinătate.“

Ești italian sau din altă țară a Uniunii Europene? Iată cum poți obține imediat informații despre înscrierea în universitățile din România:

Dacă ești italian și dorești să te înscrii la o universitate din România este foarte simplu, organizația UniversitaRomania.EU oferă sprijin și îndrumare studenților italieni care intenționează să se formeze și să se specializeze profesional la noi în țară. Organizația UniversitaRomania.EU, funcționează de ani de zile în acest scop și are acorduri oficiale cu universitățile din România. Ajută italienii, precum și alți studenți europeni care doresc să se înscrie la universitățile din România, începând cu orientarea universitară și până în prima zi de aulă.

UnivesitaRomania.EU poate fi contactată gratuit prin intermediul acestui formular: „Formare il proprio futuro.”

Distribuie acest articol