O menajeră din Germania a fost plătită din greșeală cu 225.000 de euro în loc de 340. Nu a mai returnat banii

O femeie originară din Bulgaria a fost plătită din greșeală în Germania cu 225.000 de euro în loc de 340, cât i s-ar fi cuvenit pentru munca de menajeră pe care o desfășurase. Femeia nu a mai returnat banii în totalitate, ba chiar s-a întors în țara natală pierzându-și urmele, scrie Adevărul citând ndr.de.

Menajera își anunțase angajatorul că dorea să plece de la locul de muncă respectiv și își aștepta plata ultimului salariu. Nu mică i-a fost mirarea când s-a trezit cu suma de 225.000 de euro în cont, în loc de doar cei 340 pe care îi aștepta. Totul datorită unei greșeli a angajatorului care, dându-și seama la scurt timp de eroarea comisă, i-a cerut femeii să îi înapoieze banii. Totul s-a petrecut în luna iunie a anului trecut și pentru că nici în ziua de astăzi menajera nu a binevoit să returneze în totalitate suma primită în mod accidental, fostul angajator german a dat-o în judecată.

La sfârșitul procesului, Tribunalul din localitatea Osnabrück a condamnat-o în lipsă pe femeie la plata unei amenzi de 1.200 de euro. Angajatorul german a făcut apel în instanță, fosta sa menajeră și-a însușit suma de 100.000 de euro și sunt puține speranțe că i-ar mai putea recupera în totalitate.

Distribuie acest articol