Mii de români vor fi obligați să își schimbe buletinul, pașaportul sau permisul de conducere. Litera „î” va fi eliminată

Toți românii al căror nume conține litera „î” sau care provin din localități a căror denumire conține această literă la interior vor fi nevoiți să își schimbe buletinele, pașapoartele sau permisele de conducere.

Un proiect votat joi în Senat prevede că toate localitățile vor folosi în denumirea lor litera „â” în locul literii „î”, conform regulilor Academiei, iar toate actele de identitate vor trebui schimbate în acest sens, relatează Profit.ro.

Proiectul de lege va ajunge în scurt timp la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare. Măsura a fost propusă în condițiile în care, după 1989, litera „î” în interiorul cuvintelor a fost înlocuită cu litera „â”. În unele cazuri, numele localităților a fost modificat astfel încât să respecte regulile corecte de grafie, așa cum este cazul orașului „Cîmpulung”, a cărei denumire a fost schimbată, în 1994, în „Câmpulung”.

Înscrisurile oficiale emise până la intrarea în vigoare a noii legi, în care denumirile sunt înscrise cu „î”, își vor păstra însă valabilitatea.

În prezent, schimbarea denumirii unei localități este posibilă doar în urma unui referendum local și prin lege aprobată de Parlament.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Sursa: Profit.ro