Mirosul de prăjeală, sancționat cu amendă în Italia. Este considerat „hărțuire olfactivă”

O familie din Italia a fost amendată cu 2.000 de euro, din cauza mirosului de prăjeală care ieșea din bucătăria lor, un tribunal considerând că și-a hărțuit olfactiv vecinii, relatează Repubblica.

Este un caz fără precedent, un tribunal italian considerând mirosul de prăjeală drept „o hărțuire olfactivă” a vecinilor. Curtea Supremă a confirmat sentința 14467/017 a Tribunalului, considerând că mirosul excesiv de prăjeală care inundă spațiile comune poate fi considerat infracțiune și este pasibil de amendă.

În codul penal italian erau deja incluse comportamentul antisocial și interdicția de a arunca lucruri, dar sentința Curții Supreme prevede ca măsura să fie aplicată și în cazul „hărțuirii olfactive”. Tribunalul a trimis un reprezentant pentru a evalua daunele provocate de miros și care a considerat că „toleranța normală” a fost depășită.

Prin urmare, proprietarii Roberto V. și Maria P., de 78 de ani, au fost sancționați deoarece și-au deranjat „olfactiv” vecinii. În legislația italiană a fost inclus și excesul de aburi, gaz, fum și miros ca infracțiune, care va fi sancționată în întreaga țară cu amenzi de între 1.000 și 2.000 de euro.

Potrivit vecinilor de la etaj, pe aerisirea din bucătăria acestei familii ieșea constant fum și miros care inunda întreaga clădire cu un miros greu de „fritti misti”, un fel de mâncare compus din pește și fructe de mare. Avocatul Matteo Santini a declarat că s-au înmulțit plângerile pentru cazuri similare. În astfel de cazuri, el a precizat că persoanele vătămate pot invoca daune psihologice sau depresii provocate de mirosuri insuportabile, fapt ce i-a obligat pe unii locatari chiar să se mute.

Potrivit a ceea ce citim pe site-ul La Repubblica, „Asociația națională europeană a managerilor de proprietăți imobiliare raportează că din cele 67.000 de consultanțe tehnice furnizate în toată Italia, aproximativ 20.000 au avut ca motiv mirosurile neplăcute. În primul rând, mirosurile urâte din zonele comune, apoi mirosurile legate de prezența animalelor care reprezintă 30% din certurile dintre locatari. Urina câinelui sau a pisicii este cea mai citată motivație. În al treilea rând, emanațiile de fum de la activitățile comerciale, restaurante, dar și ateliere sau întreprinderi artizanale care folosesc vopsele.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!