Tânăr român găsit mort în apele unui lac din Italia. „Un băiat deosebit de cuminte și liniștit”

Trupul neînsuflețit al unui băiat găsit în după amiaza zilei de 19 august în apele lacului Albano, din Castel Gandolfo (Lazio), a fost în sfârșit identificat, după două luni și jumătate. Este vorba despre tânărul român Codruț Daniel Călugăru, în vârstă de 23 de ani, originar din orașul Hârlău, județul Iași.

Era joi, 19 august, când o pereche de italieni care se plimbau pe malul lacului au zărit un corp care plutea la suprafața apei.

Aflat într-o stare avansată de descompunere, inițial nu s-a reușit identificarea cadavrului, dar după o plângere de dispariție, făcută la carabinieri din partea familiei, s-a presupus că ar fi vorba de tânărul nostru conațional.

Identitatea corpului respectiv a fost dezvăluită de autoritățile italiene abia astăzi, 3 noiembrie: este vorba de Codruț Daniel Călugăru, care locuia la Marino, o localitate din apropierea Romei, pe malul lacului Albano.

- Continuarea articolului după publicitate -

Codruț a dispărut în noaptea de 13 spre 14 august și încă nu se știe cum de-a ajuns în apele lacului.

Moartea lui este învăluită în mister, tânărul a fost găsit după 5 zile de la dispariție, în apă, îmbrăcat cu un tricou și cu o pereche de pantaloni scurți, ceea ce presupune că a căzut în mod accidental sau că cineva l-a aruncat. Ancheta autorităților este încă în curs de desfășurare, iar rezultatul autopsiei nu a fost făcut public.

Codruț lucra în construcții, era un băiat deosebit de cuminte și liniștit, ne-a spus un român care cunoaște îndeaproape cazul. Moartea băiatului, o tragedie de nedescris pentru familiari, i-a întristat profund pe toți cei care îl cunoșteau.

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos