Un moldovean din Italia s-a prezentat carabinierilor ca fiind Contele Dracula. Denunțat pentru fals cu privire la identitate

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 februarie a.c., un cetățean moldovean a fost denunțat de carabinierii din Carpi, provincia Modena, pentru fals privind identitatea după ce s-a prezentat ca fiind, printre altele, Contele Dracula.

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a fost oprit de militari pentru un control de rutină și i s-a cerut să se identifice, scrie Gazzetta di Modena. Dar în loc să se prezinte cu adevărata identitate, cetățeanul moldovean a început să le înșire carabinierilor mai multe nume fantasmagorice, spre surprinderea acestora.

Cel mai amuzant dintre numele scornite de bărbat a fost Vlad al III-lea, cunoscut de toată lumea ca fiind Contele Dracula, personajul principal al romanului lui Bram Stoker inspirat de domnitorul vechiului ținut al Valahiei, parte a României de astăzi.

Militarii nu s-au amuzat prea mult, însă, și după ce au reușit să-i afle adevăratul nume, l-au denunțat pe moldovean pentru fals cu privire la identitate.