Moldoveancă acuzată în Italia că a furat 16 000 de euro de la bătrâna pe care o îngrijea: „I-am dat unui copil bolnav de cancer”

O femeie în vârstă de 46 de ani, originară din Republica Moldova, este judecată în Italia pentru furt după ce a utilizat cartea de credit a bătrânei asistate și a sustras în decursul unui an suma de 16 000 de euro. Femeia și-a recunoscut vinovăția și a declarat că banii i-a folosit pentru tratamentul unui copil bolnav de cancer. La sfârșitul lunii aprilie va apărea în fața judecătorilor, scrie Corriere Adriatico.

Femeia, cu inițialele O.S., lucra de mult timp ca îngrijitoare la Pesaro (Marche). Ea a recunoscut că și-a însușit banii pensionarei pe care o îngrijea, în vârstă de 80 de ani și care locuiește în zona centrului istoric al localității menționate. Bani pe care a spus că nu i-a folosit pentru „shopping”, ci pentru a trata un copil cu cancer din țara ei natală. O versiune care nu a salvat-o însă de acuzația de utilizare ilegală a cardurilor de credit. Rudele bătrânei au observat că din contul acesteia dispar regulat sume de bani și au făcut o plângere la carabinieri. Astfel, s-a constatat că îngrijitoarea și-a însușit aproape 16 000 în curs de un an.

Totul a început în luna septembrie 2018. Din acea perioadă datează prima retragere de numerar făcută de badantă la una din sucursalele băncii Unicredit. Începând de atunci urmează o serie de retrageri regulate, până la ultima, pe data de 2 octombrie 2019. Pe 1 octombrie femeia a retras 850 de euro, iar în ziua următoare 300. Acestea au fost ultimele retrageri, deoarece membrii familiei bătrânei s-au sesizat de lipsa banilor și au mers direct la carabinieri. Pe imaginile surprinse de camerele de luat vederi din preajma bancomatului s-a putut vedea cum îngrijitoarea s-a prezentat de mai multe ori pentru a retrage bani.

Pusă în fața dovezilor femeia și-a recunoscut vina, dar a spus că a retras mai puțin de 16 000 de euro, suma recunoscută fiind de circa 10 000. Apoi a explicat că banii i-a folosit pentru tratamentul unui copil bolnav de cancer aflat în Republica Moldova. De asemenea, s-a angajat să restituie suma proprietarilor legitimi, care acum ar fi rudele bătrânei pentru că aceasta între timp a decedat.

În fața judecătorilor badanta este apărată de avocatul Alessandra Rossi care a cerut negocierea pedepsei în urma recunoașterii vinovăției. Următoarea ședință în fața judecătorului va avea loc la sfârșitul lunii aprilie.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol