O naștere fulger a avut loc în baia unui cabinet stomatologic din Piazzola sul Brenta, provincia Padova din Veneto, unde o femeie de naționalitate moldoveană, în vârstă de circa 30 de ani, a adus pe lume un băiețel.
Femeia era gravidă abia în luna a cincea și credea până atunci că fătul ar putea fi mort, fiindcă nu-l mai simțea mișcându-se, relatează ziarul Corriere della Sera.
Potrivit sursei citate, nașterea s-a petrecut în urmă cu câteva zile, în cabinetul doctorului Hossein Gorguinpour, în vârstă de 77 de ani și de origine iraniană, dar care trăiește de mulți ani în Italia.
Amir, cum îi spun cunoscuții medicului Gorguinpour, s-a specializat inițial în Ginecologie și apoi în Endocrinologie, la Universitatea din Padova.
Din 1983 și până în 2020 a avut un cabinet de ginecologie, în localitatea menționată mai sus, apoi a decis să se reprofileze pe stomatologie.
„O colegă m-a rugat să-i fac un control, în mod neoficial, unei prietene de-ale sale care era gravidă în luna a cincea, deoarece credea că nu mai simte fătul mișcându-se”, a declarat medicul pentru ziarul italian.
Având în vedere că în cabinetul său încă mai avea un aparat ecograf, doctorul Gorguinpour a acceptat.
Astfel, la ora 18:30 din aceeași zi, femeia s-a prezentat la cabinetul său pentru a face o ecografie. Cum a intrat în cabinet însă, femeii moldovence i s-a rupt apa.
„În acel moment, o ecografie era cu adevărat necesară pentru a înțelege dacă copilul este bine, dar doamna nu reușea nici măcar să se miște din cauza durerilor, cu atât mai puțin să se-ntindă pe pat”, a mai relatat doctorul de origine iraniană.
Din fericire, în cele din urmă a reușit să efectueze o ecografie în timp ce femeia stătea în picioare și, spre bucuria tuturor, fătul era viu.
„Am respirat cu toții ușurați când am constatat că bătăile inimii erau prezente, dar natura și-a urmat cursul cu foarte mare viteză”, a precizat Gorguinpour.
Medicul a decis atunci să sune la 118 și să ceară o ambulanță pentru a transporta femeia la spital, în timp ce aceasta din urmă a simțit nevoia să meargă la baie.
Când se afla la toaletă însă, bebelușul a decis că este momentul să iasă și a făcut-o cu o viteză care i-a uimit pe toți, alunecând pur și simplu pe paviment.
„Am sunat din nou la 118 și le-am spus că copilul s-a născut deja. Operatorul m-a ghidat atunci pas cu pas, de la tăierea cordonului ombilical și până la aplicarea masajului cardiac asupra bebelușului”, a mai povestit medicul.
După câteva minute a sosit și ambulanța, din fericire, iar femeia moldoveancă și nou-născutul au fost transportați la secția Urgențe de la spitalul din Padova.
„Când am sunat pentru a afla cum se simt mama și copilul ei, mi-au confirmat că era totul bine”, a mai adăugat Hossein Gorguinpour.
„În ciuda faptului că am practicat mulți ani această profesie (de ginecolog – n.r.) nu am mai pățit așa ceva niciodată, dar sunt fericit că a mers totul bine”, a conchis el.