Moldoveancă înecată în Italia: Silvia lucra ca badantă și se afla la mare cu bătrâna și familia ei

„Vino cu noi, meriți o zi de odihnă.”

Așa a sunat invitația la mare primită din partea familiei bătrânei pe care Silvia Ceban, moldoveanca moartă în Italia prin înec în cursul zilei de ieri, 21 august 2022, o asista. Nimeni nu-și imagina, în acel moment, ce tragedie o aștepta pe moldoveanca de 55 de ani în apa mării de pe litoralul din Eboli, o localitate din provincia Salerno (Campania), unde s-a petrecut totul.

Silvia, în vârstă de 55 de ani, lucra ca badantă, având grijă de o bătrână din localitatea Angri, situată în aceeași provincie menționată mai sus. Familia pensionarei, încercând să-i facă o bucurie și să o recompenseze pentru efortul depus, a invitat-o la mare cu ei în duminica care tocmai a trecut, când era ziua ei liberă.

Silvia Ceban, 55 de ani. Foto: lacittadisalerno.it

Din nefericire, marea era foarte agitată ieri, iar Silvia a ajuns în mijlocul valurilor, care nu-i mai permiteau să mai iasă pe uscat. Era ora 14:00 când salvamarii au observat-o în apă, luptând pentru viața ei, și au intervenit imediat pentru a scoate-o la mal. Unul dintre salvamari a riscat chiar să-și piardă viața și el, a povestit un martor pe Facebook.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Din păcate, tot efortul depus a fost în zadar, fiindcă îngrijitoarea moldoveană a murit în brațele salvamarilor la scurt timp după ce a fost scoasă din apă.

Martorii spun, de asemenea, că ambulanța a venit de la Salerno, care pentru a ajunge la Eboli a trebuit să parcurgă un drum de circa 30 de minute. Un timp mult prea mare pentru a salva viața unei persoane înecate.

Rudele Silviei Ceban, care se aflau la Angri în acele ore, au fost anunțate prin telefon despre această tragedie. Trupul neînsuflețit al femeii a fost predat apoi unei agenții de pompe funebre pentru organizarea funeraliilor, mai scrie sursa citată.