Moldoveancă moartă în Italia la 28 de ani. „O viață întreruptă mult prea devreme”

O tânără moldoveancă în vârstă de 28 de ani, Anastasia Matocichin, rezidentă la Fivizzano, în Toscana, a decedat miercuri, 30 noiembrie, în urma unui anevrism cerebral.

Moartea sa a generat o tristețe profundă în rândul rudelor, colegilor și prietenilor. „O viață întreruptă mult prea devreme, care ne lasă pe toți plini de disperare și cu un mare sentiment de gol lăuntric”, au scris reprezentanții Primăriei din localitate pe Facebook.

Decesul s-a produs la spitalul din Livorno, după ce tânăra a fost internată de urgență zilele trecute cu o ischemie cerebrală.

Orașul Fivizzano este în doliu. Anastasia era o tânără foarte apreciată de toți cei care o cunoșteau. Ea făcea parte din grupul celor care organizează reconstituirea evenimentelor de epocă.

Anastasia Matocichin

Reprezentanții Primăriei din Fivizzano au ținut să publice o postare de condoleanțe pe pagina de socializare:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„O zi tristă, o veste pe care nu am fi vrut niciodată să o primim. Comunitatea din Fivizzano deplânge pierderea Anastasiei, o viață întreruptă prea devreme, care ne lasă pe toți plini de disperare și cu un mare sentiment de gol. Administrația municipală se alătură durerii familiei, exprimându-și cele mai profunde condoleanțe.”

„Îmi amintesc mereu de ea zâmbitoare și veselă, o persoană splendidă, o fată politicoasă și bună care avea mereu un cuvânt bun sau un salut pentru oricine.”, a spus Gianluigi Giannetti, primarul localității.

Anastasia, originară din Moldova, trăia la Fivizzano încă din copilărie. Pe rețelele de socializare numeroase persoane au trimis mesaje de condoleanțe familiei sale.

Distribuie acest articol