Moment de panică pe o plajă din Italia, o fetiță de 9 luni a ajuns la spital din cauza unui fir de păr

- Conținut sponsorizat -

Un incident bizar s-a petrecut pe plaja Mortelle din Portici, provincia Napoli, unde o fetiță de numai 9 luni a început să se învinețească de la un fir de păr înnodat în jurul unui deget de la picior. Micuța, însoțită de mama ei a fost transportată la spital.

O zi de relaxare la plajă s-a transformat într-un moment de panică pentru o mamă și fetița ei de numai 9 luni. Incidentul s-a petrecut pe plaja Mortelle din Portici, un oraș situat în apropierea Vezuviului.

Un fir de păr rătăcit în mare s-a înnodat în jurul unui degețel de la piciorul micuței

În ciuda aparențelor, acest eveniment incredibil a fost confirmat de intervenția medicilor de la clinica Villa Betania și apoi de la spitalul pediatric Santobono.

În timp ce se bucura de o scăldat în apele mării, în zona plajei Mortelle (o plajă publică și gratuită, dotată cu dușuri și toalete igienice), mama a observat că fetița se agită neobișnuit în apă și a realizat imediat că ceva nu este în regulă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Un fir de păr rătăcit în apele mării se înnodase surprinzător de strâns în jurul bazei degețelului de la piciorul fetiței, ceea ce a dus la o schimbare a culorii acestuia într-una albăstruie, caracteristică atunci când circulația sângelui este afectată.

Fetița a fost transportată la clinica Villa Betania din Ponticelli și apoi la spitalul pediatric din Napoli.

Incidentul s-a soldat cu teamă și panică din partea mamei, dar din fericire nu a avut consecințe grave pentru fetiță.

- Mai multe după publicitate -