Lovit de un atac de cord în timp ce se afla singur în locuința sa, un bărbat din Italia și-a pierdut viața fără a reuși să ceară ajutor de la nimeni, iar cadavrul său a fost descoperit abia după zeci de zile.
În tot acest timp, câinele bărbatului decedat a vegheat corpul neînsuflețit al stăpânului său până când, în cursul zilei de marți, 28 februarie 2023, pompierii au pătruns în apartament și au făcut tragica descoperire.
Potrivit cotidianului digital Treviso Today, victima infarctului se numea Carlo Scapolan, avea 70 de ani și era originar din Alessandria (Piemont).
El locuia însă singur, de circa 10 ani, într-un apartament situat pe Via dei Carabinieri din Fontanelle, o localitate din provincia Treviso, în regiunea Veneto.
În fiecare dimineață, italianul obișnuia să-și scoată câinele la plimbare, dar vecinii săi nu l-au mai văzut să facă acest lucru încă de la începutul lunii ianuarie a acestui an.
Îngrijorate pentru soarta bărbatului, două vecine de-ale sale au semnalat dispariția bărbatului la autoritățile locale, iar la fața locului au intervenit pompierii și carabinierii pentru verificările de rigoare.
Odată pătrunși în apartamentul lui Scapolan, carabinierii au găsit în interior corpul fără viață al acestuia în stare avansată de descompunere.
După o primă inspecție a cadavrului, medicul legist a constatat că decesul a survenit între 20 și 40 de zile în urmă, provocat fiind de un atac de cord.
De îndată ce au intrat în apartament, pompierii au fost întâmpinați de Lucky, câinele de rasă mixtă și talie medie al bărbatului decedat, care se pare că a vegheat asupra trupului neînsuflețit al stăpânului în tot acest timp.
Scapolan a fost descris de vecini ca o persoană amabilă, dar rezervată. Era separat de soție și nu avea rude care să fi avut posibilitatea să descopere tragedia mai devreme, mai precizează sursa citată.