Un lucrător agricol din Italia, în vârstă de 31 de ani, a suferit un accident grav în timp ce lucra într-o fermă din periferia orașului Latina (provincia cu același nume din regiunea Lazio) în Borgo Santa Maria.
Bărbatul a pierdut un braț și a suferit răni severe la picioare după ce a fost prins de un utilaj de pentru tăiat fânul înainte de a fi strâns în baloți.
Potrivit Latina Today, incidentul s-a petrecut luni, 17 iunie 2024, iar muncitorul, care este rezident în Cisterna, dar de origine indiană, nu a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Mai mult, bărbatul a fost transportat după accident către locuința sa, cu un microbuz care transporta alți muncitori, și a fost abandonat în fața casei, iar brațul amputat a fost așezat într-o cutie de legume de către unul dintre colegii săi.
Potrivit Rai News, alături de muncitorul indian se afla și soția lui, care lucra împreună cu el, și a fost ea cea care a alertat serviciile medicale de urgență odată abandonați în fața locuinței lor.
Paramedicii de pe ambulanță a sosit la fața locului și l-au transportat de urgență cu elicopterul la spitalul San Camillo din Roma.
Parchetul a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului, investigând pentru vătămări corporale grave și omisiune de acordare a primului ajutor.
La fața locului au intervenit inspectorii de la Nucleul de Inspecție a Muncii al carabinierilor și departamentul de prevenire al ASL (Agenția Sanitară Locală) din Latina pentru a clarifica situația contractuală a victimei.
Cazul a reaprins discuțiile despre exploatarea muncitorilor agricoli din zona Agro Pontino, sindicatele exprimându-și indignarea.
„Abandonat ca un deșeu în mijlocul drumului după ce și-a pierdut un braț și a suferit răni grave la picioare,” au comentat Alberto Civica și Luigi Garullo, secretarii generali ai UIL Lazio și UIL Provincial.
„Este o situație la limita horror-ului unde cei care trebuiau să acorde primul ajutor au ales să-l abandoneze pentru a-și ascunde responsabilitățile. Este absurd și inacceptabil din punct de vedere uman”, au adăugat sindicaliștii.
Ei au subliniat că un astfel de comportament depășește normele de siguranță și conceptul de umanitate, solicitând pedepse exemplare pentru a preveni repetarea acestor incidente.
„Iată ce reprezintă lucrătorul pentru unii antreprenori: un sclav de exploatat cât mai mult, pentru a-l arunca apoi ca pe un gunoi”, au mai precizat ei.
Acest incident aduce din nou în prim-plan necesitatea consolidării măsurilor de protecție a muncitorilor și a intensificării controalelor pentru a combate exploatarea acestora.