Muncitor român din străinătate ucis de un cerb. Animalul era în perioada de împerechere

Ioan, un român în vârstă de 42 de ani care făcea parte dintr-un grup de lucrători angajați la o fermă zootehnică din Spania, localitatea Tierra Estella de Muniáin de la Solana (Navarra), a decedat duminică, 2 octombrie, în urma rănilor provocate de atacurile unui cerb, informează Diario de Navarra.

Pe lângă efectivul obișnuit de vite și oi caracteristic zonei, această fermă crește și alte specii de animale, precum cerbi și căprioare. Se pare că muncitorul românul decedat tocmai hrănea animalele, când a deranjat cerbul în timpul boncăluitului (răget specific perioadei de împerechere), iar acesta l-a atacat cu coarnele.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 11:35, atunci când polițiștii au primit un apel de la ferma respectivă, în care au fost informați despre descoperirea cadavrului de către un vecin care se dusese să vadă animalele, însoțit de nepotul său cel mic.

La sosire, agenții de poliție l-au găsit pe român întins la pământ, sângerând abundent în zona abdomenului, și au încercat să-l resusciteze până la sosirea unei ambulanțe medicale.

La locul incidentului, pe lângă patrulele de poliție s-au deplasat o ambulanță și un elicopter medical, dar nu s-a mai putut face nimic pentru victimă, deoarece pierduse deja mult sânge în urma mai multor răni produse pe torace de coarnele animalului. Ioan a decedat în urma unei hemoragii masive.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Javier Fernández Velasco, primarul din Aberin și Muniáin de la Solana, și-a exprimat consternarea profundă a localnicilor după ce au aflat despre accident.

Despre muncitorul român a spus că „se integrase bine și era cunoscut de toată lumea. Aceasta este o localitate mică și o astfel de veste ne întristează foarte tare”, a deplâns primarul soarta conaționalului nostru.

Situată în centrul localității Muniáin, ferma este complet împrejmuită. Este o fermă agricolă și de creștere a vitelor, deținută de Pedro Sánchez de Muniáin, în care se cultivă pământul și se cresc și oi, căprioarele fiind doar un hobby din 2008 al proprietarilor care au început acest experiment cu trei exemplare.

Pentru localnici și turiști, incinta este un loc relaxant, unde ei merg să le ducă mâncare sau doar să privească animalele. În ciuda faptului că în urmă cu câțiva ani unul dintre cerbi a murit într-o luptă cu altul, ferma este liniștită și a primit mereu vizitatori.

Sánchez este în prezent responsabil de ferma care „era a tatălui său”, a precizat primarul Javier Fernández Velasco. Acolo lucrează trei sau patru angajați care au grijă de cele 15 exemplare de căprioare.

Din cauza pericolului pe care îl implică sezonul de împerechere, animalele sunt separate corespunzător, ceea ce înseamnă că cerbii sunt mai periculoși atunci când căprioarele sunt în călduri și vor să-și marcheze teritoriul.

Abătuți de tragica veste, localnicii din Muniáin de la Solana regretă profund ceea ce s-a întâmplat la fermă, loc unde copiii și adulții din zonă merg în mod regulat, deoarece este un loc diferit și special.

În funcție de anumite perioade ale anului, căprioarele sunt ținute împreună sau separat. Boncăluitul (un răget specific perioadei de împerechere) cerbilor începe în septembrie și se termină la începutul lunii octombrie. Cu excepția acestui sezon, comportamentul acestora este foarte docil de obicei.

- Continuarea după publicitate -

„Sunt foarte tăcuți și îi lasă pe oameni să se apropie. Uneori copiii le dau un măr, pâine, legume sau altceva de mâncare”, a explicat proprietarul fermei, Pedro Sánchez.

Ioan a făcut parte dintr-un grup de muncitori români care lucrau la ferma de animale de Pedro Sánchez și care locuiesc la sud de Estella. Deși se afla în Muniáin de mai puțin timp decât tovarășii săi, grupul de muncitori români s-a integrat perfect între localnici.

Un grup de tineri din Muniáin chiar a călătorit cu Ioan în această vară în România, pentru a-i cunoaște localitatea sa natală.