Un muncitor de naționalitate română în vârstă de 58 de ani a murit miercuri, 11 mai, la Vinci, în apropiere de Florența, strivit de tractorul pe care îl conducea și care s-a răsturnat.
Conform Firenze Today, se numea Alexandru Mărginean și era angajatul unei cooperative agricole cu sediul în Brescia. Împreună cu alți muncitori, printre care și fratele său, efectua lucrări agricole într-o livadă de măslini din zona rurală a localității Vinci.
În jurul orei 14:30, lângă via Campagliana, pe o pantă a terenului tractorul s-a răsturnat, iar conaționalul nostru a fost prins și a rămas blocat sub vehicul.
Fratele său a anunțat imediat salvarea, dar personalul sanitar nu a putut face altceva decât să confirme decesului lui Mărginean. Rănile suferite au fost prea grave, bărbatul a murit strivit sub tractor.
La locul accidentului au fost de asemenea prezenți carabinierii și o echipă a pompierilor din Empoli.