A murit Victor Socaciu. Artistul s-a stins la doar 68 de ani

Victor Socaciu, autor de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune și fost parlamentar a murit luni, 27 decembrie, la vârsta de 68 de ani. Din primele informații, artistul era internat de aproximativ o lună în Spitalul Carol Davila din București.

„O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Anunțăm cu nemărginită durere stingerea din viață a celui care a fost soț, tată, bunic, un artist de geniu și un simbol al dragostei de neam: Victor Socaciu. Dumnezeu să-l primească în Împărația Sa alături de cei drepţi!”, este mesajul postat de fiica artistului pe Facebook.

„A încetat din viață Victor Socaciu. Dumnezeu să-l odihnească. Condoleanțe familiei!”, a anunțat și Nicu Alifantis.

Marina Almășan, cu care Victor Socaciu a fost căsătorit, a postat un mesaj emoționant cu privire la acest eveniment tragic.

„Îi sunt alături fiului meu, Victor, într-un moment greu al vieții sale. Pierderea părintelui înseamnă, pentru un copil, pierderea uneia din cele două aripi, pe care le primim fiecare , la venirea pe lume.
Îi vor și NE vor rămâne amintirile frumoase ale familiei noastre, îmbrăcate în cântecele sale nemuritoare, care vor continua să-i bucure pe cei ce i-au prețuit muzica.
Drum lin spre stele, Victor Socaciu, unde îți doresc să-ți găsești pacea și liniștea. ?
Fiul nostru, Victor Socaciu , va continua să-ți poarte numele. Și, dacă aici, pe pământ, te-au îndepărtat de el, poate de acolo, de sus, îi vei veghea mersul prin viață, alături de mine, de aici, de pe pământ…
Îți mulțumesc pentru cântecul pe care, cândva, într-o altă viață, mi l-ai dăruit”, a scris Marina Almășan.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI